Președintele american Donald Trump vrea ca judecata sa aferentă demiterii din funcție să fie realizată de Senatul american, putând astfel să beneficieze de un proces drept și să îl facă pe contracandidatul său la prezidențiale, Joe Biden, să depună mărturie, anunță Casa Albă, citată de Reuters.

Donald TrumpFoto: Flickr/ Gage Skidmore

„Președintele Trump vrea să fie judecat în Senat deoarece este clar singura cameră de la care poate aștepa dreptate și primirea unui proces corect, conform Constituției”, a comunicat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Hogan Gidley.

„Noi așteptăm să auzim (declarații n.red.) de la martori care chiar au fost martori, și care, probabil, au participat la corupție, precum Adam Schiff, Joe Biden, Hunter Biden și așa-zisul denunțător, ca să numim câțiva”, a adăugat Gidley, referindu-se la președintele Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților Adam Schiff, care conduce ancheta aferentă procedurii de demitere a președintelui Trump.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina, potrivit Mediafax.