Iranul a avut o soluție grosolană în acest weekend pentru o erupție de proteste ale cetățenilor furioși: a închis internetul. Complet. Închiderea internetului a devenit o strategie uzuală pentru guvernele represive dornice să blocheze capacitatea cetățenilor de a acționa și de a-și amplifica nemulțumirea, însă experții afirmă că replica din weekend dată manifestațiilor larg răspândite provocate de mărirea prețului benzinei e cea mai puternică de până acum, scrie Washington Times, prelaut de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

24 de ore le-au trebuit autorităților pentru a-și atinge scopul, dar odată ce au făcut-o numai 5% din utilizatorii obișnuiți - între care politicienii de la vârf precum conducătorul suprem - mai erau online. Cei care au fost izolați n-au mai putut comunica nu numai dincolo de granițele Iranului, dar nici între ei.

Măsura Iranului e remarcabilă nu doar prin complexitatea ei, ci și prin amploare. Multe țări în curs de dezvoltare ai căror conducători au apăsat recent pe buton n-au trebuit să facă decât asta: să apese pe buton, și doar pe unul, întrucât întreaga țară se conectează printr-un singur furnizor de servicii sponsorizat de stat.

Internetul din Iran, din contră, e mult mai divers și mai democratic. Guvernul nu a cumpărat întregul sistem de-a gata, ci el a fost construit puțin câte de puțin de către contractanți privați. Ceea ce a însemnat că închiderea lui a necesitat apăsarea mai multor butoane sau trimiterea de dispoziții mai multor entități.

Pericolul pe viitor este ca țările slab conectate să-și creeze rețele care sunt „perturbabile prin design”, după cum s-a exprimat Alp Toker de la organizația de monitorizare Netblocks - foarte similar cu modul în care și-a construit China foarte grijuliu Marele Firewall. Aceste țări, majoritatea în Africa și America Latină, se află deja în mijlocul unei bătălii urmărind să stabilească dacă internetul va rămâne global sau dacă țările vor avea câte un internet suveran controlat îndeaproape de guvern, care va decide ce informații au voie să circule în țară și care au voie să treacă granițele.

O lege care consfințește fundația acestei viziuni a intrat luna trecută în vigoare în Rusia, permițându-i guvernului să blocheze traficul dinspre exterior „în caz de urgență” și să le impună furnizorilor de internet cerințe care vor facilita fix acel gen de blocaj pe care Iranul l-a impus în weekend - cu excepția, poate, a decalajului de 24 de ore. Rusia a promovat totodată o rezoluție ONU al cărei obiectiv final este un tratat ce ar defini atât de general criminalitatea cibernetică și le-ar conferi guvernelor atâtea puteri de a împiedica presupusele incursiuni încât tot felul de utilizări obișnuite ale internetului ar putea sfârși prin a fi interzise.

Rusia, China și aliații lor vor același lucru pe care l-a dorit Iranul în weekend: să-și amuțească și să-și izoleze cetățenii. Ei vor să redirecționeze comunitatea internațională de la vechiul ei obiectiv al libertății internetului, iar acest lucru vor să-l realizeze înfățișând internetul ca pe un loc întunecat plin de pericole - chiar dacă adesea tot ei sunt autorii atacurilor. Acele țări care încă mai cred că internetul are de oferit lumină nu-și pot permite să-i lase pe cei mai mari delicvenți să deschidă calea către suprimarea lui.