Liderul de la Phenian, Kim Jong Un, monitorizează exercițiile militare aeriene ale forțelor nord-coreene, în timp ce Washingtonul și Seulul au decis amânarea exercițiilor similare pentru a facilita reluarea negocierilor pe tema denuclearizării Coreei de Nord, relatează Mediafax citând Reuters.

Test cu rachete in Coreea de NordFoto: KCNA

Kim Jong Un a fost surprins luni, pentru a doua oară în ultimele trei zile, în timp ce monitoriza efectuarea exercițiilor militare aeriene de către forțele nord-coreene, confrom agenției locale de știri KCNA, într-un demers ce sfidează decizia Statelor Unite și a Coreei de Nord de a amâna o serie de astfel de exerciții pentru a stimula reluarea și avansarea discuțiilor pe tema denuclearizării cu regimul de la Phenian.

Washingtonul și Seulul au anunțat duminică că vor amâna exercițiile militare programate, cunoscute sub numele de Evenimentul de Pregătire de Zbor Combinată, în eforturile de a depăși impasul din cadrul procesului de negociere cu Phenianul, negând că acest demers ar reprezenta o formă de concesie adresată nord-coreenilor.

În cadrul exercițiilor colective, forțele militare ale celor două state ar fi simulat scenarii de conflict aerian și ar fi implicat un număr însemnat de avioane militare din partea acestora.

Liderul de la Phenian a transmis luni, pentru agenția locală de știri KCNA, că „este necesar să purtăm exerciții fără notificări sub condiții de război real simulate” pentru a „îmbunătăți pregătirea” unităților militare ale Coreei de Nord.