În contextul protestelor, Chile este pe cale să renunțe la Constituția adoptată în vremea lui Pinochet

de A.Z.     HotNews.ro
Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 3:15 Actualitate | Internaţional


Proteste Chile
Foto: Flickr
Legislatorii din Chile au decis vineri să organizeze un referendum în luna aprilie a anului viitor privind înlocuirea Constituției din vremea conducerii lui Pinochet, la cererea protestatarilor, care susțin că modelul actual, vechi de zeci de ani, a dat naștere unor inegalități profunde, scrie Reuters.

Decizia, luată în primele ore ale dimineții de vineri, a impulsionat piețele, care se aflau la pământ. Peso-ul chilean și piața internă de capital au avut un salt semnificativ.

Pe fundalul protestelor care au început cu o lună în urmă în statul sud-american, Magna Carta existentă deja, scrisă și aprobată în timpul dictaturii generalului Pinochet (1973-1990), a devenit un punct nevralgic. Votanții vor fi întrebați dacă sunt de acord cu ideea unei noi constituții și dacă legislatorii din prezent ar trebui să se afle în comisia de redactare a documentului.

"Acordul pentru Pace și pentru o Nouă Constituție", semnat după miezul nopții, în urma unor negocieri intense, reprezintă un angajament de restabilire a păcii și a ordinii publice în Chile.

Revolte, incendii și jafuri au dus la moartea a peste 20 de oameni, au cauzat dezastru și l-au împins pe președintele Sebastian Pinera să trimită soldații în stradă.

Cei aflați la putere au revizuit documentul original din 1980 după ce statul a trecut la democrație, însă mulți cred că modificările nu au fost suficiente pentru a asigura un sistem de sănătate și de educație adecvat sau participarea semnificativă a cetățenilor în procesul de guvernare.

Votul final privind acceptarea versiunii propuse va fi obligatoriu pentru toți cetățenii majori, potrivit acordului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2719 vizualizari

  • +1 (13 voturi)    
    Pinochet & Friedman (Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 9:38)

    ww [utilizator]

    E bine in Chile, cum sa nu fie. Doar Pinochet l-a avut consilier pe Milton Friedman. Marele guru al capitalismului salbatic a mai avut si alti discipoli de seama: dictatori din lumea a treia, oligarhi rusi, mari "capitalisti" de prin Europa de Est, secretari ai PCC, directori FMI etc.
    Unde e "bine" pentru popoare, e capitalism a la Friedman.
    • -2 (2 voturi)    
      amice esti ... (Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, 21:10)

      Adrian_1234 [utilizator] i-a raspuns lui ww

      toate tarile din jur au avut probleme cu comunistii si economia cu 2 exceptii uruguay si chile
      chile a fost o tara incredibil de stabila fix din cauza guv pinochet. dar deh, las ca se desteapta si ei si tu cand o sa ajunga ca venezuela in 10 ani


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by