Manifestații la Hong Kong: Un bărbat de 70 de ani a murit la spital, după ce a fost rănit de o cărămidă / Universitățile își suspendă toate cursurile din acest semestru / Avertismentul președintelui chinez

de N.O.     HotNews.ro
Joi, 14 noiembrie 2019, 19:12 Actualitate | Internaţional


Hong Kong
Foto: Captura YouTube
Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a fost rănit de o cărămidă aruncată în timpul confruntărilor dintre manifestanții pro și antiguvernamentali, a anunțat joi spitalul în care acesta era tratat, relatează AFP. De asemenea, universitățile din Hong Kong au anunțat joi suspendarea tuturor cursurilor din acest semestru academic ca urmare a amplificării mișcării de protest din regiune și a răspândirii violențelor în interiorul campusurilor studențești, relatează site-ul agenției Dpa, potrivit Mediafax. În același timp, președintele chinez Xi Jinping avertizează că protestele amenință să submineze principiul autonomiei fostei colonii britanice.

”Starea pacientului a continuat să se deterioreze. Acesta a decedat” joi seară, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Prințul de Wales din Hong Kong.

Președintele chinez Xi Jinping avertizează, joi, că protestele amenință să submineze principiul autonomiei fostei colonii britanice, paralizată joi pentru a patra zi consecutivă de baricade și proteste ale manifestanților pro-democrație.

Astfel, președintele Xi Jinping a spus, în unul dintre rarele sale comentarii asupra situației din Hong Kong, că ”activitățile ilegale violente” ”pune la îndoială principiul o țără, două sisteme” pe care este bazată autonomia teritoriului.

Universitățile din Hong Kong au anunțat joi suspendarea tuturor cursurilor din acest semestru academic ca urmare a amplificării mișcării de protest din regiune și a răspândirii violențelor în interiorul campusurilor studențești.

Anunțul vine în urma celor două zile consecutive de violențe între protestatarii antiguvernamentali și forțele de ordine în interiorul campusului Universității Chineze din Hong Kong. Studenții și funcționarii din cadrul instituțiilor de învățământ au fost sfătuiți să stea în afara zonelor campusurilor, dat fiind pericolul intensificării violențelor.

La Universitatea Politehnică din Hong Kong manifestanții au implantat baricade, blocând tunelul Hung Hom Cross Harbour, prinicipala legătură dintre Peninsula Kowloon și insula Hong Kong. Conform imaginilor de la fața locului, la intrarea în spațiile universitare protestatarii efectuează controale de securitate asupra civililor pentru a preveni accesul ofițerilor de ordine sub acoperire în interiorul campusurilor. Similar, în interiorul acestora s-au incendiat peste 1000 de canistre de gaz lacrimogen și s-au lansat numeroase bombe cu petrol, iar o piscină din interiorul unui campus a fost transformată în spațiu pentru testarea cocktail-urilor Molotov.

Universitatea din Hong Kong, Universitatea Chineză din Hong Kong și Universitatea Baptistă din Hong Kong au anunțat anularea cursurilor pe întreg semestrul. Suedia, Danemarca, Norvegia și Taiwanul au făcut apeluri la adresa studenților pentru a părăsi Hong Kongul.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu șase luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2474 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Vor pierde ce au acum... (Joi, 14 noiembrie 2019, 19:33)

    newlook [utilizator]

    Vor pierde ce au acum...

    Protestacii internationalisti isi inchipuie ca se joaca cu China precum cu Romania si alte colonii.
    Daca nu e nicio minte limpede printre cei de acolo si se vor lasa condusi tot prin FaceBuci si simtamintele din matze, vor ajunge ff curand sa aiba mult mai putine drepturi decat au acum.
    Ce nu au inteles neomarxistii internationalisti? Cu US, Rusia, China, NU poti face ca si cu Quatar sau Romanika.

    Cand au facut revolutia portocalie, in UKR, ukrainenii - multi dintre ei chiar patrioti - au pierdut Crimeea si probabil si estul Ukrainei.

    Cand aia din Georgia au facut acelasi lucru, au pierdut controlul a doua provincii.

    Cu US, singura diferenta e ca americanii NU au de ce sa anexeze teritorii (nu au etnici prin alte parti) si nu vor sa plateasca bastinasilor pensii. In rest, uitati-va la Nicaragua, spre exemplu. A carait (in 1989), a fost pusa la respect, acum are PIB-ul pe loc mai mic decat Cuba. De 4X mai mic.
  • -5 (9 voturi)    
    Am încredere în capacitatea președintelui Xi... (Joi, 14 noiembrie 2019, 19:59)

    Nyk1 [utilizator]

    ...de a restabili ordinea în Hong Kong. Apropo, Hong Kong este China, 香港是中国!

    Pentru cei care-i susțin pe huligani: ia gândiți-vă cum ar fi dacă în România niște mineri ar sparge magazine în stânga și-n dreapta, ar bloca aeroporturi, autostrăzi și drumuri naționale, ar perturba cursurile în marile universități.
  • +2 (2 voturi)    
    Chinezii o vor lua in final pe cocoasa (Joi, 14 noiembrie 2019, 22:20)

    Amerlocu [utilizator]

    Demonstratiile violente din Hong Kong sunt perfect justificate.

    China s-a angajat in 1997 la preluarea coloniei britanice sa-i respecte libertatile timp de 50 de ani. Prin manevra cu legea extradarii au incercat sa le anuleze pe toate dintr-o miscare. Pentru ca odata ce oricine din HK poate fi extradat in China libertatea s-a sfarsit. Orice necomunist ajunge in mainile comunistilor.

    Marea problema a Chinei e ca nu poate lichida pe fata HK fara a provoca pierderea bursei din HK ceea ce ar duce la colapsul economic al tarii. Nici nu poate sa dea inapoi pentru la la orice slabiciune a regimului pornesc rascoalele in tara. Odata ce preocuparea de baza a chinezului nu mai e sa nu moara de foame, el realizeaza cat e de oprimat si regimul e in pericol. Foarte interesat de vazut cum se va sfarsi. Oricum ar fi regimul va iesi puternic slabit sau chiar se va prabusi ca URSS-ul lui Gorbaciov...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by