Negocieri la Ohrid pentru crearea aşa-numitului Mini Schengen sau Micul Schengen în Balcani au avut loc în weekend-ul care a trecut cu participarea liderilor de stat din Serbia, Macedonia de Nord şi Albania - preşedintele Aleksandr Vucic şi premierii Zoran Zaev şi Edi Rama. Acest lucru se întâmplă în urma refuzului UE de a da o dată de începere a negocierilor de aderare pentru Ohrid şi Tirana, potrivit Rador care citează Mediapool.

Aleksandar VucicFoto: Agerpres

"Discuțiile de până acum sunt foarte bune. Primul acord vizibil va fi trecerea mai ușoară a punctului de control a frontierei Preşevo, iar călătoria în nordul Macedoniei și Albania doar cu cartea de identitate poate avea loc până de Anul Nou", a spus, la Ohrid, Aleksandar Vucic. Potrivit afirmaţiilor sale, "acestea sunt schimbări tectonice, care vor afecta atragerea investițiilor străine directe, deoarece investitorii își doresc stabilitate și o piață mare".

El a adăugat că, cu modificări minore ale legii, același permis de muncă ar putea fi valabil pentru toate cele trei țări și că recunoașterea calificărilor va fi armonizată.

"Intenția e ca pe Aeroportul Belgrad să nu fie nevoie de documente speciale pentru Albania, nimeni să nu vă ceară actele, să aveți documente cât mai puține și cât mai puține probleme de frontieră. Când aterizați la Skopje, nu vă vom mai întreba cum aţi ajuns acolo, puteţi merge la Belgrad sau la Tirana, acesta este un fel de "Mini Schengen", a adăugat Vucic. El a anunțat că cele trei țări vor putea crea împreună rute turistice, oamenii vor putea vizita Belgradul, Kopaonik, Zlatibor și Ohrid sau Dures în acelaşi circuit, ceea ce este deosebit de atrăgător pentru turiştii din Asia.

În urmă cu câteva zile, sprijinul pentru această inițiativă a fost exprimat de Washington. "Micul Schengen" este o inițiativă promițătoare, care are sprijinul nostru, a declarat trimisul special al secretarului de stat la SUA pentru Balcanii de Vest, Matthew Palmer, la Geneva. Vucic a mulțumit SUA pentru sprijinul acordat și a spus că va căuta același lucru de la președintele francez Emmanuel Macron.

La întâlnirea tripartită de la Ohrid participă președintele Consiliului de Miniștri din Bosnia și Herțegovina, Denis Zvizdic, și ministrul economiei din Muntenegru, Dragica Sekulic. Cu toate acestea, președintele Kosovo, Hashim Thaci, a anunțat pe Facebook că a refuzat să participe la summitul de la Ohrid, afirmând că Kosovo nu dorește să înlocuiască perspectiva euro-atlantică cu nicio inițiativă regională. El a mai spus că la primul summit pentru această nouă inițiativă regională, Serbia „a neglijat în mod deliberat Kosovo”. Thaci spune că această inițiativă regională este „inutilă” până când Serbia şi Bosnia și Herțegovina recunosc independența Kosovo.