A călători cu metroul în Moscova este o adevărată poveste datorită stațiilor care arată ca niște adevărate palate. Stațiile au fost construite în acest stil pentru a fi un instrument de propagandă în timpul Uniunii Sovietice, scrie CNN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Stațiile de metrou din capitala Rusiei, construite între anii `40 și `80, te fac să te simți ca într-un monument istoric. Pline de candelabre, mozaicuri și statui impunătoare, stațiile de metrou moscovite sunt departe de experiența clasică a călătoriei cu metroul. Dar spre deosebire de stațiile din New York sau Londra, sistemul de transport subteran din Moscova a fost realizat ca un element propagandistic pentru Uniunea Sovietică. Stalin le numea stațiile ”locuri ale oamenilor”, folosind pentru construirea stațiilor cele mai noi designuri și arhitecți de seamă.

Recent, legea care interzicea fotografierea la metrourile moscovite a fost înlăturată, așa că fotografii au început să relizeze fotografii impresionante cu stațiile. De la arhitectură bizantină sau medievală, până la cea barocă, stațiile de metrou din Moscova oferă călătorilor un spectacol arhitectural.

Una dintre cele mai complexe și frumoase stații este ”Ploschad Revolutsii”, localizată chiar sub Piața Revoluției din centrul Moscovei. Stația are aproximativ 80 de sculpturi, de la marinari ruși, studenți sau chiar o statuie cu un om care îngenunchează în fața unui câine. În același timp, stația ”Mayakovskaya” are numeroase mozaicuri în care sunt prezentați muncitori sovietici. Majoritatea stațiilor au aproximativ 70 de ani de istorie în urmă, așa că acestea poartă și o povară istorică, pe lângă faptul că sunt unice arhitectural.