Washingtonul urmărește repatrierea rămășițelor soldaților săi căzuți în China

de S.J.     HotNews.ro
Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, 3:39 Actualitate | Internaţional


Mark Esper
Foto: Wikimedia Commons
Statele Unite vor să-şi consolideze cooperarea militară cu China şi ar dori mai ales să poată repatria rămăşiţele soldaţilor americani ucişi în China în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a afirmat vineri responsabilul pentru zona Asia-Pacific din cadrul Pentagonului, Randall Schriver, conform AFP, preluat de Agerpres.

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, care urmează să efectueze săptămâna viitoare un turneu în Asia, prevede să îl întâlnească pe omologul său chinez, generalul Wei Fenghe, în marja unei reuniuni internaţionale la Bangkok, a precizat Randall Schriver.

„Am prefera să avem o relaţie mai cooperantă că China”, a subliniat reprezentantul Pentagonului. Mark Esper „va solicita mai multă cooperare în legătură cu militarii dispăruţi în acţiune, în special în cel de-Al Doilea Război Mondial, un domeniu în care avem o cooperare intermitentă cu chinezii”, a adăugat el. „Am dori ca aceasta să se situeze la un nivel mai intens”, a insistat oficialul american.

Statele Unite au luptat alături de armata naţionalistă a lui Chiang Kai-shek împotriva Japoniei între 1942 şi 1944 în sudul Chinei în zona cunoscută sub numele "Teatrul de operaţiuni China-Birmania-India".

Mark Esper va aduce, de asemenea, în discuţie încălcarea sancţiunilor internaţionale împotriva Coreii de Nord atribuite Chinei, a mai spus Randall Schriver. Statele Unite acuză Beijingul în principal că furnizează petrol regimului de la Phenian, încălcând embargoul la care este supus.

În cursul turneului său, secretarul american al Apărării va mai vizita Coreea de Sud, Filipine şi Vietnam








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















372 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by