China a anunțat noi restricții pentru jucătorii minori din mediul online, susținând că obiectivul este cel de a combate dependența acestora de online gaming, scrie CNN.

Jocuri videoFoto: HotNews

Ghidul oficial formulat de guvern va fi aplicat tuturor platformelor de online gaming care operează în țară, dintre care cea mai notabilă este Tencent, cea mai mare companie de gaming din lume. Potrivit noilor reguli, jucătorii sub vârsta de 18 ani nu vor avea acces la jocurile online între orele 10 pm-8 am. În zilele săptămânii, minorii vor putea juca doar 90 de minute, iar în weekend, sau în timpul vacanțelor oficiale vor putea juca până la 3 ore pe zi.

Restricții vor fi impuse și în ceea ce privește sumele de bani pe care minorii le pot transfera în conturile online. Jucătorii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani vor putea transfera numai 29 de dolari pe lună, în timp ce suma maximă, pentru cei din categoria 16-18 ani va fi de 57 de dolari.

China este cea mai mare piață de gaming din lume, un sfert din veniturile globale indreptându-se spre aceasta, potrivit firmei de analiză a pieței, Newzoo.

Documentul în care este prezentat ghidul a fost publicat marți de Administrația Generală a Presei și Publicațiilor din China. Un purtător de cuvânt al administrației a declarat pentru agenția de presă Xinhua că noile reguli au ca țintă crearea unui "spațiu curat" al internetului și "protejarea sănătății fizice și mentale a minorilor".

El a adăugat că departamentele guvernamentale vor fi necesare pentru a studia regulile și pentru a se asigura că firmele respectă cerințele. Administrația cooperează și cu poliția pentru a pune la punct un sistem de înregistrare bazat pe nume reale și pentru a da posibilitatea companiilor de a verifica identitatea utilizatorilor cu ajutorul bazei de date naționale.

Noul ghid reprezintă cea mai recentă mișcare a Chinei din campania sa de creștere a reglementărilor în industria de gaming. Dependența de gaming, cunoscută oficial sub numele de Internet Gaming Disorder (IGD), a fost introdusă în Clasificarea Internațională a OMS, în iunie 2018.