Autorităţile olandeze au declanşat starea de alertă pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam din cauza unui obiect suspect prezent la bordul unui avion, afirmă surse citate de presa olandeză şi internaţională, potrivit Mediafax.

Aeroportul SchipholFoto: Wikipedia

"Există o situaţie suspectă, este tot ceea ce pot spune", a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei militare olandeze, citat de cotidianul britanic Telegraph.

Oficialul a refuzat să ofere detalii despre situaţia de securitate.

Un terminal al aeroportului a fost închis din cauza incidentului de securitate.

UPDATE: Persoanele aflate la bordul avionului suspect au fost evacuate

Persoanele aflate la bordul avionului percheziţionat pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam au fost evacuate în siguranţă, anunţă Poliţia olandeză.

"Pasagerii şi membrii echipajului au fost evacuaţi în siguranţă. Avionul este percheziţionat", a comunicat Poliţia militară din Olanda.

Potrivit site-ului de ştiri Telegraaf.nl, avionul la bordul căruia sunt efectuate percheziţiile urma să efectueze o cursă spre oraşul spaniol Madrid.