Cel puțin șase persoane au murit după ce forțele de ordine au deschis focul asupra protestatarilor care au participat luni la manifestațiile desfășurate în Irak, scrie Mediafax, citând Reuters.

IrakFoto: britannica.com

Cinci persoane au murit luni la Bagdad, în urma protestelor violente, iar alta a fost ucisă în orașul Shatrah, aflat în sudul Irakului. Peste 250 de persoane au fost ucise în Irak de la declanșarea unor ample proteste antiguvernamentale la începutul lunii octombrie.

Manifestanții sunt nemulțumiți de activitatea Executivului, situația economică a țării și corupție.