După acordurile şi polemicile de lunile trecute despre rolul Italiei în aşa-zisa "Cale a Mătăsii" promovată de Beijing, luni a început vizita ministrului italian de externe Luigi Di Maio în China. Italia îşi propune să fie "punte de legătură între Occident şi Orient", a spus ministrul de externe la întâlnirea bilaterală cu şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, la Shanghai, unde se află pentru a participa la a II-a ediţie a China International Import Expo (CIIE), potrivit Rador care citează Rai News.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt fericit să fiu pentru a doua oară aici, această vizită marchează un punct de continuitate între Italia şi China", a spus Di Maio. "Privim către China ca la o ţară care trebuie să fie tot mai mult partener al Italiei, pentru dezvoltare. Aderarea la "Calea Mătăsii" a marcat o consolidare a relaţiilor noastre şi mergem către 2020, când vom sărbători 50 de ani de relaţii italo-chineze", a continuat şeful de la Palatul Farnesina. Vocaţia Italiei a fost întotdeauna de a fi punte de legătură între Occident şi Orient, iar prezenţa mea aici demonstrează acest lucru", i-a spus Di Maio lui Wang.

"China susţine integrarea europeană, vrea o UE mai puternică şi crede că destinul Europei nu trebuie să fie decis de una sau două ţări", a spus la rândul său şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi. "UE este formată din 28 de state membre şi dezvoltarea sa nu trebuie să fie decisă de puţini, ci de toţi", a adăugat Wang.

Di Maio va participa luni seara, în sesiune extraordinară, la cina de bun-venit oferită de preşedintele chinez Xi Jinping pentru şefii de stat şi de guvern. La eveniment va fi prezent şi preşedintele francez Emmanuel Macron. Sursele informează că Di Maio a fost invitat la eveniment chiar de Xi.

"Tocmai am aterizat la Shanghai. Aici este ora 8:30 dimineaţa. Călătorie lungă, dar extrem de importantă pentru ţara noastră şi pentru antreprenorii noştri la China International Import Expo (CIIE). La această a doua ediţie a târgului, Italia participă ca partener şi cu un pavilion care găzduieşte peste 160 de companii. Cu adevărat o adevărată rampă de lansare pentru companiile noastre, având în vedere că vorbim de una dintre pieţele financiare în majoră expansiune de pe planetă. Ne lăudăm cu excelenţe extraordinare, în toată lumea se vorbeşte despre Made in Italy şi este bine că Made in Italy ajunge în toată lumea. Suntem aici din acest motiv, să susţinem industria şi inteligenţa noastră. Vă ţin informaţi!", a scris ministrul Afacerilor Externe, Luigi Di Maio, pe reţelele de socializare.