Poliția din Grecia a descoperit 41 de migranți într-un control de rutină pe o autostradă. Toți erau într-o stare de sănătate bună iar instalația frigorifică nu fusese, din fericire, pornită, scrie CNN.

HotNews.roFoto: Hotnews

Migranții erau cu toții de sex masculin, băieți și bărbați. Unii dintre ei au fost duși la spital din motive de precauție, pe când ceilalți au fost duși la cea mai apropiată unitate de poliție pentru a fi identificați. Șoferul tirului a fost arestat. Controalele de acest fel s-au înmulțit în ultima perioadă din cauza cazurilor dese în care migranții sunt transportați în spatele tirurilor.

Presa din zonă compară acest incident cu cel petrecut în Anglia, unde 39 de vietnamezi au fost găsiți morți la mică distanță de Londra.

Grecia a adoptat recent o nouă lege prin care migranții vor primi azil mult mai ușor dar vor putea fi deportați la fel de ușor, dacă sunt respinși. Grecia se confruntă în prezent cu cel mai mare număr de refugiați prezenți pe teritoriul ei, din 2015 încoace. Aproape 35 de mii de refugiați sunt răspândiți prin toate colțurile Greciei iar oficialii au declarat că situația este una de criză.

În taberele refugiaților, condițiile sunt cât se poate de grele. Oamenii stau înghesuiți iar activiștii afirmă că traiul acolo este cât se poate de inuman.

La finalul unei vizite de cinci zile în taberele de refugiați din Lesbos și Samos, cele mai aglomerate din insulele din Marea Egee, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic s-a declarat „șocată de condițiile oribile de igienă” în care trăiesc solicitanții de azil. „Imaginea este șocantă pentru Europa secolului XXI”, a spus ea în cadrul unei conferințe de presă.

„Situația migranților și a solicitanților de azil din insulele Greciei este explozivă” și „la limita catastrofei”, a adăugat aceasta.