​​​Compania Mc Donald`s a fost nevoită să îl concedieze pe șeful executiv Steve Easterbrook după ce informațiile că acesta ar avea o relație cu o angajată au fost confirmate. Chiar dacă relația era una consensuală, aceasta era împotriva politicii companiei, potrivit BBC.

Steve EastebrookFoto: youtube.com

Șeful executiv al companiei Mc Donald`s, Steve Easterbrook, avea un salariu de peste 16 milioane de dolari și chiar și concediat fiind, este eligibil pentru bonusul de performanță dacă gigantul Mc Donald`s va crește în încasări. O altă parte din înțelegere este ca Easterbrook să nu lucreze pentru un competitor cel puțin doi ani de la concediere.

Easterbrook a fost de acord cu ceea ce a decis conducerea companiei și a declarat că este timpul să meargă mai departe. Și șeful resurselor umane din cadrul companiei a decis să plece.

Steve Easterbrook, în vârstă de 52 de ani, a început s lucreze pentru Mc Donald`s încă din 1993, ca manager într-un restaurant din Londra. În 2011 a plecat de la Mc Donald`s și a fost, pe rând, șeful executiv al Pizza Express și apoi al unei companii ce se ocupa cu mâncarea asiatică. În 2013 s-a întors în compania unde și-a început activitatea ca manager și a devenit șeful operațiunilor pentru nordul Europei și Marea Britanie. Din 2017 ocupa postul de șef executiv al Mc Donald`s.

Sub șefia lui Easterbrook, Mc Donald`s a reușit să-și revitalizeze meniurile și să pună bazele livrărilor la domiciliu. Easterbrook este creditat pentru succesul Mc Donald`s din acești ani, companie care este într-o continuă creștere.

Cazul acesta nu este unul singular. Anul trecut, șeful Intel a fost și el concediat pentru o relație cu o angajată. În cazul Easterbrook, încă nu au fost date mai multe detalii cu privire la angajata cu care acesta avea o relație. Cert este că cei din conducerea companiei au declarat că acestea sunt regulile și businessul nu se poate amesteca cu viața privată.