Membrii guvernului Boliviei și-au acuzat duminică rivalii politici, susținând că aceștia plănuiesc atacuri violente, după ce o figură din opoziție a amenințat că îl va înlătura pe președintele Evo Morales, solicitând sprijinul armatei, scrie AlJazeera.

Evo MoralesFoto: Captura YouTube

Țara sud-americană este cuprinsă de neliniște de când Morales a fost numit învingătorul alegerilor din 20 octombrie, acesta fiind al patrulea său mandat. Oponenții săi susțin că rezultatele au fost fraudate, iar Carlos Mesa, contracandidatul lui Morales în ultimele alegeri, a cerut organizarea unui nou vot.

"Credem...că cea mai bună soluție la criza conturată de circumstanțele actuale este organizarea unor noi alegeri, administrate de un corp electoral nou și imparțial, sub observația riguroasă a comunității internaționale", a declarat Mesa duminică. Sâmbătă seară, un lider conservator din opoziție a amenințat că îl va goni pe Morales.

"Are 48 de ore la dispoziție să renunțe la funcție, pentru că la ora 19 (2300 GMT), luni, vom lua măsuri decisive și ne vom asigura că pleacă", a afirmat Luis Fernando Camacho în fața unui grup de susținători. El a cerut armatei să fie de partea poporului.

Morales a răspuns, acuzându-și oponenții de faptul că vor să provoace vărsare de sânge. "Vor ca oamenii să fie uciși de poliție și de armată", a spus el, în cadrul unui interviu televizat.

Ministrul de Interne, Carlos Romero, a sugerat că o lovitură de stat ar fi planificată. El a transmis reporterilor că "guvernul are informații care indică că o confruntare violentă este pregătită pentru ziua de luni, în apropierea palatului prezidențial". "Cine cere intervenție militară, cere vărsare de sânge și cere moarte", a spus Romero.

Până în prezent, forțele armate au rămas neutre în disputa electorală, însă solicitarea intervenției armate reprezintă o chestiune delicată în Bolivia. Țara a trecut prin numeroase revolte militare și ani de dictatură, înainte de autoritatea civilă, introdusă în 1982.

Constituția Boliviei permite numai două mandate prezidențiale, însă Curtea Constituțională a autorizat al patrulea mandat al lui Morales. Membrii Curții sunt numiți de partidul său, Mișcarea pentru Socialism.