Trupele americane au fost văzute patrulând în Siria, în apropierea graniței cu Turcia

de N.O.     HotNews.ro
Joi, 31 octombrie 2019, 20:38 Actualitate | Internaţional


Convoiul Cavaleriei de blindate americane in drum spre Cincu
Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Blindatele americane au fost văzute joi în apropiere de granița dintre Siria și Turcia în nord-estul Siriei unde nu mai fuseseră observați de la începutul lui octombrie când Washington a anunțat retragerea forțelor americane, potrivit unui martor și a imaginilor video Reuters.

O sursă militară din cadrul Forțelor Democrate Siriene (SDF) a descris mișcarea în timp ca pe o patrulă între orașele Rmeilan și Qahtaniyah. Sursa a spus că evenimentul nu este singular.

Martorul a văzut vehiculele armatei americane în afara orașului Qahtaniyah, la aproximativ 6 kilometri la sud de graniță.

Tot joi o filmare Reuters de pe teritoriul Turciei arată un convoi de aproximativ 20 de vehicule cu steagurile Americii deplasându-se prin orașul sirian de graniță Qamishli, care se află la aproximativ 30 de kilometri vest de Qahtaniyah.

Șeful biroului de presă al SDF nu a putut fi contactat imediat pentru a comenta. Ministerul turc al Apărării și Ministerul turc de Externe nu au răspuns cererii Reuters de a comenta.

Președintele Donald Trump a anunțat pe 6 octombrie că forțele SUA se vor retrage din nord-estul Siriei, unde Statale Unite era aliată cu SDF pentru a înlătura forțele Statului Islamic, pavând calea ofensivei Turciei împotriva miliției kurde din zonă.

Colonelul Myles Caggis, purtător de cuvânt al coaliției conduse de SUA, a spus, întrebat despre mișcarea de trupe, că ”toate operațiunile coaliției sunt deconflictualizate iar alte forțe operează în regiune”.

Armata SUA a spus săptămâna trecută că își reîntărește poziția în Siria cu active adiționale pentru a preveni preluarea de către cei care au mai rămas din Statul Islamic a terenurilor de petrol.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2406 vizualizari

  • 0 (2 voturi)    
    Vin (din nou) Americanii ! (Joi, 31 octombrie 2019, 21:23)

    Rahan5 [utilizator]

    Si sunt intampinati de localnici cu cafea turceasca si serbet cu apa rece !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by