Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, se pregătea miercuri de o campanie electorală “dificilă”, a doua zi după aprobarea de către deputaţi a legislativelor anticipate în decembrie, cu obiectivul de a tranşa problema Brexit, piatră de moară pentru Regatul Unit de peste trei ani, potrivit La Libre, citat de Rador.

Foto:

După trei refuzuri, deputaţii au sfârşit prin a aproba marţi cu o majoritate zdrobitoare organizarea unui scrutin pe 12 decembrie pentru a încerca ieşirea din impasul Brexit, care divizează ţară de la votul prin referendum în 2016.

“E vremea ca ţara să se unească, să realizeze Brexit şi să meargă înainte”, a comentat Boris Johnson în faţa aleşilor din tabăra sa conservatoare. “Vor fi alegeri dificile şi vom face ce vom putea mai bine”.

Campion al Brexit

Şeful guvernului speră să obţină o majoritate absolută în Parlament, de care în prezent guvernul lui este lipsit, poziţionându-se ca un campion al Brexit.

În caz de largă victorie, el ar avea mâinile libere să facă în aşa fel încât să fie adoptat acodrul de divorţ încheiat cu UE la mijlocul lui octombrie, a cărui ratificare în Parlament a eşuat şi, în sfârşit, să-şi onoreze promisiunea de a scoate Regatul Unit din Uniune.

În ciuda angajamentului lui, repetat cu încăpăţânare, de a realiza “cu orice preţ” Brexit pe 31 octombrie, el a fost obligat să le ceară europenilor o nouă amânare de trei luni.

“Parlamentul a împiedicat punerea în practică a Brexit”, a acuzat miercuri ministrul sănătăţii, Matt Hancock, la BBC.

Chiar dacă este actualmente în poziţie de forţă în sondaje, cu un avans mediu de circa zece puncte, aceste alegeri se anunţă şi ca un meci riscant pentru Boris Johnson. Şi mulţi “tory” rămân traumatizaţi de anul 2017 când fostul prim-ministru Theresa May, căreia sondajele îi preziceau o largă victorie, a pierdut până la urmă mandate.

Începând de miercuri, toate partidele s-au pregătit de bătălie şi formaţiunile de opoziţie nu au întârziat să facă apel la un electoral foarte indecis şi volatil, care se poziţionează din ce în ce mai mult în funcţie de Brexit.

"Cadou de Crăciun"

Boris Johnson riscă deci să piardă voturi atât în partea eurofilă a electoratului cât şi printre Brexiterii cei mai duri, care ar putea fi tentaţi să se alăture noului Partid al Brexit al lui Nigel Farage. “Blocajul din Parlament s-a încheiat în sfârşit, Brexit are acum o şansă să reuşească”, a arătat acesta din urmă pe Twitter.

“Este un scrutin cu două alegeri: Johnson sau nu Johnson", explică John Curtice, profesor la universitatea scoţiană Strathclyde.

Partidul laburist, principala formaţiune de opoziţie, vrea să obţină, în caz de victorie, un nou acord cu UE şi să-l supună unui referendum, o respingere echivalând cu anularea divorţului. Liderul lui, Jeremy Corbyn, a promis “campania cea mai ambiţioasă şi mai radicală, pentru o adevărată schimbare, pe care ţara noastră a văzut-o vreodată”, prezentându-se ca apărătorul serviciilor publice.

“Cred că vom avea un guvern majoritar până la Crăciun, nu mă pot gândi la un cadou de Crăciun mai bun”, a afirmat responsabilul cu problemele economice ale Partidului Laburist, John McDonnell, la BBC.

Pro-UE, partidul independentist scoţian SNP este de asemenea pentru un nou referendum şi speră să repună pe tapet cu această ocazie problema independenţei Scoţiei.

Cât despre eurofilii liberal-democraţi, care au vântul în pupa, ei doresc pur şi simplu să anuleze Brexit. “Cred că alegerea care ne este oferită între Boris Johnson şi Jeremy Corbyn este departe de a fi suficientă. Niciunul din cei doi nu este apt să conducă ţara noastră”, a comentat la BBC şefa Lib-Dem, Jo Swinson, ea însăşi “candidată” la postul de prim-ministru.

Aceste alegeri generale, iniţial prevăzute în 2022, vor fi al treilea rând de alegeri în patru ani, după un scrutin anticipat în 2017, deja cu Brexit în fundal, la doi ani după cel din 2015.

Proiectul pentru legislative anticipate mai trebuie să primească miercuri aprobarea Camerei Lorzilor, dar acest lucru ar putea să fie doar o formalitate. Parlamentul va fi apoi dizolvat pe 6 noiembrie. (preluare Rador)