Senatul francez a aprobat marţi un proiect de lege care interzice purtarea însemnelor religioase, precum vălul islamic, de către părinţii care îi însoţesc pe copii în excursiile şcolare, scriu DPA şi AFP, citate de Agerpres.

NiqabFoto:

Senatul, dominat de opoziţia de dreapta, a aprobat cu 165 de voturi pentru şi 120 împotrivă această măsură.

Senatoarea Jacqueline Eustache-Brinio, membră a partidului conservator Les Republicains, a declarat că scopul proiectului este „să reafirme principiile laicităţii şi neutralităţii religioase” în sistemul de educaţie, precum şi să-i protejeze pe copii de prozelitism.

Ministrul educaţiei, Jean-Michel Blanque, deşi a recunoscut că, în opinia sa, vălul islamic „nu este de dorit”, a apreciat că legea ar fi contraproductivă şi ar „trimite un mesaj confuz familiilor”.

Este de aşteptat ca guvernul să se folosească de majoritatea de care dispune în Adunarea Naţională, camera inferioară a parlamentului, pentru a bloca propunerea legislativă.