Oligarhul Vladimir Plahotniuc, fost președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova, a fost dat în urmărire internațională de procurorii anticorupție de peste Prut, informează Agora.md. Pe numele lui Plahotniuc există și un mandat de arestare emis de un tribunal din Rusia, oligarhul fiind acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Având în vedere desconsiderarea citației emise de procurorii anticorupție și neprezentarea sa în fața organului de urmărire penală, cetățeanul Vladimir Plahotniuc Gheorghe (a.n. 1966), anunțat inițial în căutare națională și în privința căruia a fost aplicată măsura preventivă - arestul preventiv, a fost dat în căutare internațională și interstatală de Centrul Național Anticorupție”, se arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.

Prima cauză penală pe numele lui Plahotniuc a fost deschisă în baza unor fapte săvârșite între 2013-2014. Acesta e bănuit că a creat o schemă pentru a obține bunuri și venituri ilicite.

Cea de-a doua cauză penală de asemenea ține de anii 2013-2014. „Societatea Tukumaan Ltd” a creditat Finpar Invest cu peste 7,2 milioane de dolari, cu destinația SRL Nobil Air și către ABD Asiana Development Ltd. Această companie a efectuat, la rândul său, transferuri bancare pe numele soției lui Plahotniuc, a declarat anterior șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

A plecat din țară în iunie

Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în 14 iunie, imediat după demisia Guvernului Pavel Filip, și s-ar afla în SUA. În 17 iunie, Vlad Plahotniuc scria pe Facebook că decizia de a se retrage de la guvernare a fost luată pentru a nu adânci criza politică de la Chișinău, dar ea nu înseamnă că se va retrage din politică, urmând doar să ia o pauză și să-și coordoneze echipa din afara țării.

Vicepremierul moldovean Andrei Năstase spunea că vicepremierul rus Dmitri Kozak i-a confirmat că Vladimir Plahotniuc este dat în urmărire federală de Rusia.

Dosarele penale în care Plahotniuc este vizat în Rusia

La începutul lunii august, o instanță din Rusia a decis să emită mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului lider al Partidului Democrat din Republica Moldova, acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, scria agenția TASS.

Daria Konstantinova, avocatul fostului lider politic, declara în timpul ședinței de judecată că Plahotniuc este nevinovat și a făcut apel la judecători să respingă cererea procurorilor. Ea a insistat că acuzațiile care i se aduc clientului său sunt "motivate politic”.

În schimb, autoritățile ruse au informat că vor începe demersurile pentru extrădarea lui Plahotniuc. "Au fost strânse suficiente dovezi care arată implicarea lui Plahotniuc în dosarele în care este acuzat și vom solicita ca acesta să fie extrădat către Rusia”, anunța un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne de la Moscova.

Plahotniuc este acuzat că a constituit un grup infracțional organizat și ar fi participat la acțiunile acestuia, realizând tranzacții ilicite în ruble și în monedă străină către conturile unor cetățeni străini, prin intermediul unor acte false.

Pe 22 februarie, autoritățile ruse i-au pus sub acuzare pe Plahotniuc și pe omul de afaceri Viaceslav Platon după ce peste 500 de milioane de dolari au fost transferați ilegal către conturi din afara Rusiei. În aprilie 2017, Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare în Republica Moldova pentru că ar fi transferat în mod ilegal fonduri din Rusia.

De asemenea, în 2017, pe numele lui Plahotniuc a mai fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă de către o instanță de la Moscova, după ce procurorii l-ar fi suspectat pe acesta că s-ar fi aflat în spatele unei încercări eșuate de asasinare a omului de afaceri Renato Usatîi.