Extrema dreaptă AfD depășește CDU, partidul cancelarului, și este plasată ca a doua forță în spatele postcomuniștilor din Partidul Stângii. Alegătorii din landul german Turingia au transmis duminică un mesaj dublu: ei au pedepsit aspru Marea Coaliție (creștin-democraţii și social-democrații), aflată la guvernare la nivel federal și au propulsat Alternativa pentru Germania (AfD), extrema dreaptă, pe a doua poziție, înaintea democraților din CDU și în spatele Partidului Stângii, potrivit El Periodico, citat de Rador.

Angela MerkelFoto: Captura presidency.ro

Potrivit sondajelor realizate la urne și făcute publice la începutul după-amiezii, Partidul Stângii, o coaliție de postcomunişti şi social-democrați dezamăgiți, a câștigat cu aproape 30% din voturi primele alegeri regionale de la fondarea sa în 2007; tinerii din partidul de extremă dreaptă AfD și-au dublat rezultatele din 2014 și s-au clasat pe locul doi cu mai mult de 23%; democrații din CDU au pierdut mai mult de zece puncte și s-au situat pe poziția a treia cu puțin peste 22%; social-democrații din SPD și-au confirmat cursul către irelevanța politică cu 8%, în timp ce eco-liberalii din Partidul Verzilor și conservatorii liberali din FDP abia au reușit să treacă pragul minim de 5% pentru a intra în Parlament.

De asemenea, rezultatele arată o panoramă foarte fragmentată care face practic imposibilă formarea unui guvern stabil: actualul tripartit - format din Partidul Stângii, SPD și Verzii - pierde sprijinul necesar pentru reeditarea executivului său; în acest fel, singurele două coaliții majoritare ar fi între Partidul Stângii și CDU sau între postcomunişti și extrema dreaptă. Niciuna nu pare posibilă. Formarea unui guvern minoritar (formulă fără tradiție în Germania) și repetarea electorală sunt prezentate ca fiind cele mai probabile scenarii.

Alegerile din Turingia nu pot fi înțelese fără o analiză în cheie federală: după alegerile regionale din Brandenburg și Saxonia, în septembrie, în care extrema dreaptă a depășit scorul de 20%, alegătorii se întorc pentru a pedepsi cursul politic al Marii Coaliții conduse la Berlin de Angela Merkel. Partidele tradiționale regresează din nou la urne, fapt care alimentează din nou speculațiile privind sfârșitul anticipat al actualei legislaturi, un avans electoral și un adio prematur pentru Angela Merkel, plecarea ei fiind prevăzută pentru 2021.