Un tribunal rus l-a condamnat luni pe principalul oponent al Kremlinului, Alexei Navalnîi, și ONG-ul său anti-corupție la plata unor despăgubiri de 88 de milioane de ruble (circa 1,2 milioane euro) în favoarea unei societăți controlate de un om de afaceri apropiat de Vladimir Putin, scrie AFP.

Alexei NavalnyFoto: Facebook / Alexei Navalny

Navalnîi, organizația sa Fondul de luptă împotriva corupției (FBK) și unul dintre aliații săi, Liubov Sobol, au fost condamnați pentru "defăimare" în urma unei plângeri depuse de o companie de catering școlar, criticată în februarie pentru calitatea slabă a produselor sale, într-o anchetă a FBK.

Fondul a afirmat în această anchetă, citând un fost angajat al acestei companii, Moskovski Șkolnik, că era controlată de omul de afaceri Evgheni Prigojin, considerat un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin.

"Otrăvesc copiii în școli și creșe", a acuzat Alexei Navalny, într-un mesaj publicat luni pe pagina sa de Facebook. "Cazuri de dezinterie au fost confirmate cu dovezi documentare. Dar noi trebuie să plătim", a reacționat el la decizia tribunalului.

Purtătorul de cuvânt al lui Alexei Navalnîi a menționat că Liubov Sobol și FBK trebuie să plătească și ei, fiecare, câte 29 de milioane de ruble (circa 400.000 euro) companiei Moskovski Șkolnik.

FBK trebuie de asemenea să publice o dezmințire.

Navalnîi va contesta decizia în apel.

În ultimele luni, autoritățile ruse au accentuat presiunea asupra lui Navalnîi, un avocat de 43 de ani care și-a construit popularitatea pe rețelele sociale.

Acuzat de spălare de bani, organizația sa a fost vizată de numeroase percheziții în octombrie și clasificată "agent extern", respectiv o organizație care beneficiază de finanțare din altă țară și care exercită o "activitate politică".