Un sondaj recent publicat de Mainland Affairs Council (MAC), entitate care este responsabilă de supravegherea schimburilor care au loc de-a lungul strâmtorii care separă Taiwan-ul de China, a dezvăluit că peste 27% dintre cei chestionați susțin independența Taiwan-ului, scrie Focus Taiwan.
Conform MAC, 21.7% dintre participanți au fost de acord cu menținerea status quo-ului, însă vor ca, "în cele din urmă" Taiwan să devină stat independent, în timp ce 6% au spus că Taiwan ar trebui să-și declare independența "cât mai repede posibil". MAC susține că procentul de susținători de anul acesta este cel mai mare din ultimii 10 ani.
Chestionarul a mai indicat și că 1.4% dintre participanți speră ca Taiwan-ul să se unifice cu China "cât mai repede posibil", iar 8.9% sunt de acord cu status quo-ul deocamdată, dar doresc unificarea, "în cele din urmă". De asemenea, 31.0% dintre cei întrebați au spus că o politică bună momentan ar fi cea de menținere a status quo-ului, iar realitatea politică va dicta dacă se va ajunge la independență sau unificare.
În jur de 25.8% au spus că doresc menținerea status quo-ului pentru totdeauna.
Întrebați în legătură cu atitudinea guvernului chinez față de omologii din Taiwan, 69.4% au spus că atitudinea chineză nu este una prietenoasă, în timp ce 54.6% au spus că guvernul chinez afișează o atitudine nedreaptă față de cetățenii din Taiwan.
În ceea ce privește haosul recent din Hong Kong, 54.8% au spus că formula "o țară, două sisteme" a eșuat, iar 72.0% cred că guvernul de la Hong Kong ar trebui să înceapă un dialog cu cetățenii cât mai curând pentru a le îndeplini cererile.
Sondajul a fost realizat în perioada 17-21 octombrie de Universitatea Națională Chengchi, la cererea MAC. Au fost colectate 1.073 de chestionare valide, de la persoane de peste 20 de ani.