Cel mai cunoscut criminal în serie din Australia, Ivan Milat, condamnat pentru uciderea a şapte turişti, majoritatea din Europa, la începutul anilor '90, a murit în închisoare în urma unui cancer, au declarat autorităţile duminică, citate de DPA, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Milat, în vârstă de 74 de ani, a decedat în aripa medicală a închisorii Long Bay, duminică, au indicat Serviciile Corecţionale din statul australian New South Wales într-o declaraţie.

El fusese diagnosticat cu cancer de stomac şi de esofag în luna mai şi urma de atunci chimioterapie. Criminalul fusese mutat din închisoarea de maximă securitate Goulburn, unde era ţinut în izolare, pentru a putea urma tratamentul.

Fost muncitor la întreţinerea drumurilor, Milat a fost condamnat la şapte pedepse consecutive cu închisoarea pe viaţă în 1996 pentru uciderea a trei germani, doi britanici şi doi australieni după ce s-a oferit să îi ia cu maşina când aceştia făceau autostopul. Trupurile mutilate ale tinerilor turiști au fost descoperite în morminte improvizate în pădurea Belanglo, la 152 de kilometri sud de Sydney, la începutul anilor '90. Crimele au avut loc între 1989 şi 1992.

Milat, care nu şi-a mărturisit niciodată crimele, a fost arestat în mai 1994, după ce un turist britanic a reuşit să scape din mâinile sale în ianuarie 1990 şi a raportat tentativa de răpire la poliţie.

Moartea sa lasă alte câteva dispariţii nesoluţionate, în contextul în care anchetatorii au speculat că Milat are legătură cu mai multe crime raportate în zonă.