La Soci, unde are loc primul summit important Rusia-Africa, Putin a subliniat potențialul Africii și și-a expus ambițiile pentru continent. Prima întâlnire cu președintele Abdel Fattah al-Sisi înainte de a se adresa unei audiențe a liderilor africani a fost primul semnal transmis de liderul Kremlinului la summitul Rusia-Africa de la Soci, pe 23 octombrie. El s-a întâlnit apoi cu primul președinte sud-african Cyril Ramaphosa, care a salutat "relația minunată" pe care o are cu Rusia "de multă vreme", potrivit Le Point, citat de Rador.

De la bun început, Vladimir Putin a promis că va dubla schimburile comerciale în cinci ani, conștient de potențialul de dezvoltare al Africii, asupra căruia a insistat. O modalitate prin care Moscova se va întoarce pe un continent din care Rusia s-a retras la căderea URSS și în care China și țările occidentale sunt cu câțiva pași înainte. Ceea ce justifică acest summit se vrea o replică a "forumurilor de cooperare sino-africană" care au permis Beijingului să devină primul partener al continentului.

Cu titlu informativ, în 2018, comerțul dintre Rusia și Africa s-a ridicat la 20 de miliarde de dolari, mai puțin de jumătate din cel al Franței și de zece ori mai puțin decât cel al Chinei. Și cea mai mare parte a comerțului este cu arme, un domeniu rar în care Rusia rămâne în frunte. Pentru a întoarce tendința, într-un interviu acordat agenției de stat Tass, Vladimir Putin a lăudat o cooperare fără interferențe "politice sau de alt gen" într-un moment în care unii actori africani, îngrijorați de dependența lor financiară, încep să simtă o formă de saturaţie faţă de China.

Acest eveniment, care trebuie să se repete la fiecare trei ani, este cu atât mai important cu cât Moscova, după cinci ani de sancțiuni economice occidentale, are o nevoie crucială de parteneri și oportunități pentru a-și elimina creșterea lentă. Într-un context de tensiuni exacerbate cu țările occidentale, evenimentul este și o ocazie pentru Moscova, după marea sa revenire în Orientul Mijlociu datorită succeselor sale siriene, să arate că este o putere de influență mondială.

Cu 43 de lideri și peste 3.000 de participanți, dintre care mulţi erau lideri africani, orașul Soci, care a găzduit J0 2014, s-a racordat la ora Africii pentru câteva zile. Pe aleile summitului, standurile companiilor de armament îşi iau partea leului, oamenii de afaceri ruși și africani se grăbesc să manipuleze ultimele puști automate prezentate de Rosoboronexport, agenția rusă responsabilă cu exporturile de arme.

Dincolo de arme, puține companii rusești erau vizibile. Douăzeci în total și aproape niciun grup energetic, totuși un sector crucial al prezenței rusești în străinătate. Printre țările africane, doar Kenya, Republica Democrată Congo și Djibouti, prin portul său, au standuri. Acestea fiind spuse, greii continentului sunt de asemenea acolo, precum nigerianul Muhammadu Buhari, parteneri istorici ca angolezul Joao Lourenço sau mai recent ca Faustin-Archange Touadéra din Africa Centrală.

În plus, şi țări în care Rusia este aproape absentă au făcut această călătorie, precum Coasta de Fildeș cu președintele său Alassane Ouattara, care va avea în vedere posibila încheiere a unui acord de cooperare militară.

Pentru acest summit, sunt planificate două zile de discuții pe teme care vor merge de la "tehnologiile nucleare pentru dezvoltarea Africii" la "mineralele africane în beneficiul popoarelor din Africa".

În timpul ședinței plenare, Vladimir Putin a promis că Rusia va continua să ajute țările africane prin ștergerea datoriilor, asigurând că "suma totală" depășea deja 20 de miliarde de dolari. Trebuie spus că ștergerea datoriilor este un punct-cheie al politicii rusești în Africa. El î condiționează adesea programele cu contracte de armament cu țările în cauză.