O femeie musulmană care a scăpat dintr-un lagăr de reeducare din China a declarat că deținuții erau supuși experimentelor medicale, cetățenii musulmani obligați să mănânce carne de porc, iar prizonierele violate în grup de către gardieni, scrie The Independent.

XinjiangFoto: Flickr

Sayragul Sauytbay, o femeie musulmană cu origini din Kazahstan, a declarat că a fost arestată în noiembrie 2017 și a fost dusă în tabăra de reeducare din Xinjiang, unde a fost forțată să predea chineză.

„Era interzis să vorbesc cu ceilalți prizonieri, interzis să râd, să plâng și să răspund la întrebări”, a spus femeia în vârstă de 43 de ani.

Sautybay a spus că femeile erau violate în mod sistematic și că a fost obligată să privească cum o femeie era agresată în mod repetat. „Polițiștii i-au ordonat să se dezbrace și pur și simplu au violat-o unul după altul, în fața tuturor. În timp ce o violau, se uitau la reacții. Oamenii care au întors capul sau au închis ochii, dar și cei care păreau supărați sau șocați, au fost luați departe și nu i-am mai văzut niciodată”, a declarat Sautybay.

Pe lângă tortură, se făceau și experimente pe prizonieri: „Li se făceau injecții sau le dădeau pastile. Aveau reacții diferite. Unii prizonieri erau slăbiți, în timp ce unor femei nu le mai venea menstruația, iar o parte dintre bărbați deveneau sterili”, a mai spus Satuybay.

Preocuparea globală pentru tabere a crescut în ultimele luni, iar Mike Pompeo, secretarul de stat american, a numit tratamentul de la Beijing asupra minorităților musulmane „pata secolului”.

Beijingul a negat acuzațiile lui Sauytbay.