Rusia a organizat săptămâna trecută un exercițiu militar de amploare a forțelor armate din Rusia, ”Thunder 2019”, pentru a vedea cât de pregătită este structura militară și eficiența cu care sunt realizate comenzile. Cu toate acestea, exercițiile de săptămâna trecută, supravegheate de Putin, au ridicat mai degrabă îndoieli și semne de întrebare, după ce în presă au apărut informații cu privire la două eșecuri în ceea ce privește rachetele de croazieră și rachetele balistice, relatează

Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

The Moscow Times.

Mai întâi, un submarin nuclear rus a eșuat în a testa o rachetă balistică intercontinentală.

Submarinul nuclear rusesc K-44 'Riazan', care face parte din divizia de submarine a Flotei Rusiei din Pacific, trebuia să lanseze pe 17 octombrie două rachete balistice intercontinentale de tipul R-29R din Marea Ohotsk, dar a lansat doar una cu succes, cealaltă rămânând pe țeava de la bordul submarinului.

Apoi, o fregată și o corvetă au avut probleme în a lansa rachete de croazieră Kalibr, a scris site-ul de știri RBC.

O sursă apropiată serviciilor de securitate a Rusiei a spus, sub protecția anonimatului, că în timpul exercițiilor au fost testate noile sisteme destinate să reducă pregătirea lansării rachetelor Kalibr de la trei ore la 15 minute.

”Rachetele au zburat în cele din urmă, dar nu la prima încercare și doar după ce au fost activate sistemele de rezervă de lansare”, a spus sursa citată de RBC.

O altă sursă apropiată statului major al Rusiei a spus că rachetele Kalibr au fost lansate abia la a doua și la a treia încercare.

Ministerul Apărării a negat informațiile și a spus că totul s-a desfășurat conform planului.

Expertul militar rus Dmitri Stefanovici a comparat ”povestea normală” a lansării rachetelor Kalibr și incidentul rachetei balistice intercontinentale de tipul R-29R, lansată de submarin.

”Este diferit cu R29RK, ar fi putut fi anumite defecțiuni tehnice, din moment ce rachetele și submarinul sunt vechi”, a spus Stefanovici pentru Moscow Times.

Racheta balistică R-29R este o rachetă care a fost utilizată prima oară în 1977. Submarinul nuclear K-44 'Riazan' a fost comandat în 1982.

”Cealaltă chestie este că nu ar trebui să fim nesiguri după aceste incidente, ca atunci când Ministerul Apărării neagă totul”, a spus Stefanovici pentru Moscow Times.

”Nu este cea mai înțeleaptă poziție, pentru că duce la discuții că nimic nu merge în timp ce (armata rusă) ne minte”, a spus el.

Exercițiile de trei zile Thunder 2019 au implicat cinci submarine, peste 100 de nave, 200 de lansatoare de rachetă și 12.000 de militari.

Manevrele vin într-un moment în care Putin a avertizat înflorirea unei curse a înarmării după destrămarea Tratatului INF din 1987, ceva pentru care învinovățește Washingtonul. Washingtonul respinge acuzațiile și dă vina la rândul său pe Rusia.