Parlamentul londonez, care gestionează afacerile curente ale Irlandei de Nord din cauza paraliziei executivului local, a liberalizat avortul și a legalizat căsătoriile homosexuale, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Spre deosebire de restul Regatului Unit, unde este autorizat din 1967, avortul era până acum ilegal în Irlanda de Nord, cu excepția sarcinilor care amenințau viața mamei. Căsătoriile între persoane de același sex, autorizate în restul Regatului, erau de asemenea interzise.

Fără executiv din ianuarie 2017, în urma unui scandal politico-financiar, provincia britanică Irlanda de Nord are instituțiile politice blocate.

Profitând de această paralizie politică locală, deputații din Westminster au votat amendamente în iulie pentru a extinde dreptul la avort și căsătoriile între persoane de același sex dacă niciun guvern local nu se va fi format până luni.

Aceste schimbări au intrat în vigoare la miezul nopții la Belfast (23:00 GMT).

Zi "foarte tristă"

Pentru a-și manifesta opoziția, deputați nord-irlandezi s-au reunit luni pentru a dezbate legea, o acțiune în special simbolică. Deoarece, fără susținerea mai multor partide, un premier și un vicepremier nu pot fi aleși iar legea adoptată la Londra nu a putut fi blocată.

Printre parlamentarii prezenți, membrii principalului partid unionist și ultraconservator DUP, care se opune la cele două chestiuni și este condus de fostul premier nord-irlandez Arlene Foster.

"Este o zi foarte tristă", a declarat ea, după ședința parlamentară. "Știu că unele persoane vor să sărbătorească azi și le spun: +Gândiți-vă la cei dintre noi care sunt triști azi și care consideră că este un afront la demnitatea umană și la viața umană+".