Președintele turc a promis să elimine toți luptătorii kurzi care nu se vor retrage din zonele de frontieră ale Turciei în intervalul acordat de 120 de ore. "Imediat ce expiră cele 120 de ore, vom relua acţiunea de unde am rămas și vom continua să zdrobim capetele teroriștilor". Aceste cuvinte, extrem de violente, îi aparţin președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care s-a exprimat astfel în timpul unui discurs ţinut în orașul Kayseri, în Anatolia, potrivit Le Point, citat de Rador.

Recep Tayyip ErdoganFoto: Agerpres/AP

Un acord obţinut joi de vicepreședintele american Mike Pence, în timpul unei vizite la Ankara, prevede suspendarea pentru 120 de ore a ofensivei turce lansate pe 9 octombrie și încheierea acestei ofensive dacă forțele kurde ale YPG , considerate "teroriști" de către Ankara, se vor retrage în această perioadă din zonele de frontieră ale Turciei din nord-estul Siriei.

Pe lângă retragerea YPG, acordul prevede instituirea unei "zone de securitate" cu 32 de kilometri lățime pe teritoriul sirian, chiar dacă lungimea acestei benzi, pe care președintele turc dorește să o extindă până la aproape 450 de kilometri, rămâne de definit.

Turcia a cerut Washingtonului să-și folosească "influența" pe lângă forțele kurde pentru ca acestea să se retragă "fără incidente" din nord-estul Siriei, în conformitate cu un acord menit să pună capăt ofensivei turcești, a declarat sâmbătă pentru AFP purtătorul de cuvânt al președinției turce. "Ţinem la acest acord. El prevede ca aceștia să plece în termen de cinci zile și i-am rugat pe colegii noștri americani să își folosească influența și conexiunile pentru a se asigura că ei (luptătorii kurzi) vor pleca fără incidente", a afirmat Ibrahim Kalin într-un interviu pentru AFP.

"Turcia nu a deviat niciun pic de la condițiile pe care le-a propus de la început. Am obținut un mare succes diplomatic", a adăugat Recep Tayyip Erdogan, referindu-se la acordul cu Mike Pence. El a mai spus că l-a informat pe omologul său american, Donald Trump, cu privire la intenția sa de a-şi relua ofensiva în cazul în care forţele kurde nu se vor retrage în timpul acestui termen, într-o conversaţie telefonică, vineri.

Ofensiva militară turcă a fost lansată după ce Donald Trump a părut să îi dea undă verde, înainte de a face un pas înapoi din cauza scandalului provocat în întreaga lume de rolul crucial al YPG în lupta împotriva jihadiștilor din Stat Islamic (ISIS).

Comandantul Forțelor Democrate Siriene (FDS), dominate de kurzi, a acuzat Turcia că a sabotat un acord de încetare a focului în nordul Siriei, împiedicând retragerea luptătorilor FDS din orașul asediat Ras al-Ain. Acordul "conține un punct esențial care specifică deschiderea unui coridor sub egida Statelor Unite", a declarat Mazloum Abdi într-o discuţie telefonică cu AFP. Dar "turcii împiedică retragerea din zona Ras al-Ain, ei împiedică ieșirea forțelor noastre, a răniților și a civililor" din oraș, a asigurat el. "Turcii continuă să atace forțele noastre, iar americanii poartă întreaga responsabilitate pentru aceste atacuri, deoarece nu pun presiune asupra Turciei", a adăugat Mazloum Abdi.

El a dat asigurări că FDS au început să se retragă, după cum se specifică în acord, dintr-o zonă de frontieră dintre Ras al-Ain și Tal-Abyad de 30 de kilometri adâncime, de îndată ce turcii le vor lăsa să iasă din Ras Al-Ain. Dar el a avertizat că "dacă acordul nu este respectat, vom considera că a fost doar o manevră între americani și turci pentru a spune că forțele noastre nu s-au retras și vom considera că este vorba despre un complot împotriva forțelor noastre". La rândul său, sâmbătă, Ankara a acuzat forțele kurde că au încălcat armistițiul, în timp ce "forțele armate turcești respectă pe deplin acordul", potrivit Ministerului turc al Apărării.

Mazloum Abdi a afirmat, de asemenea, reluarea operațiunilor FDS împotriva ISIS, cu sprijinul coaliției internaționale anti-jihadiste condusă de Washington în estul Siriei, la trei zile de la anunțarea suspendării lor. "Am relansat operațiunile militare împotriva celulelor ISIS de la Deir Ezzor, forțele noastre colaborează cu cele ale coaliției", a asigurat Mazloum Abdi. În ceea ce privește miile de deținuți ISIS din temnițele FDS din nordul Siriei, el a spus că "poziția noastră este foarte clară în această privință, lucrăm cu toate statele membre ale coaliției la acest dosar". "Dar, dacă (forțele) coaliției se retrag din sectoarele noastre, noi nu vom fi obligaţi să continuăm să lucrăm cu ele", a adăugat comandantul FDS. "Vom face ceea ce este în interesul nostru, dosarul prizonierilor este responsabilitatea noastră".

Sâmbătă, Mazloum Abdi a afirmat importanța menținerii unei prezențe americane în Siria. "Vrem ca americanii să aibă un rol în Siria, astfel încât rușii și alții să nu monopolizeze terenul", a spus el. "Este în interesul nostru ca forțele americane să rămână aici pentru echilibrul de forțe din Siria", a asigurat el. "Dacă coaliția lasă terenul rușilor și altora, aceasta va afecta considerabil forțele noastre și prezența noastră administrativă", a continuat el, kurzii instaurând o autonomie de facto în nordul și nord-estul Siriei în favoarea conflictului declanşat în 2011.

O astfel de absență americană ar da naștere la "noi pericole", a avertizat el. Mazloum Abdi a mai spus că încrederea FDS în americani "nu mai este aceeași ca înainte". (...) Americanii nu și-au ținut promisiunile "de a le proteja".

De altfel, comandantul FDS a amintit că anunțul retragerii Statelor Unite din zona de frontieră cu Turcia i-a împins pe kurzi să caute ajutor la Damasc. "În trecut, nu doream un acord militar fără un acord politic, dar am fost nevoiți să încheiem un acord cu regimul fără nicio latură politică", a spus el. "Este o formă de concesie", a continuat el, "din cauza slăbiciunii poziției americane și a retragerii soldaților americani". Săptămâna trecută, regimul sirian a desfășurat trupe în zonele din apropierea graniței cu Turcia, în special la Kobane și Minbej, în cadrul unui contract patronat de Moscova.