Aproximativ 27,4 de milioane de canadieni sunt așteptați să decidă luni cine va forma viitorul guvern în cadrul alegerilor legislative care se anunță imprevizibile. Canadienii trebuie să aleagă 338 de deputați, după o campanie electorală tensionată. Marea bătălie se dă între Justin Trudeau, care vizează un al doilea mandat de premier, și conservatorul Andrew Scheer, care ar însemna o schimbare de direcție, relatează AFP.

Justin TrudeauFoto: Agerpres/EPA

Secțiile din Newfoundland şi Labrador, din estul țării, s-au deschis la ora locală 8.30. Canada are șase fusuri orare, iar ultimii alegători vor vota în Columbia Britanică până marți, la 2.00 GMT. Cu toate acestea, primele rezultate sunt așteptate luni, la ora 23.00.

Lupta se arată strânsă, iar rezultatele sunt imprevizibile, după ce campania electorală s-a încheiat fix așa cum a început acum 40 de zile: cu o egalitate aproape perfectă în intențiile de vot între cele două mari partide care și-au alternat puterea după 1867, ceea ce nu s-a mai văzut de câteva decenii, potrivit comentatorilor politici.

Potrivit ultimelor sondaje, partidul liberal (centru) al lui Trudeau este vizat de 31%-34% dintre intențiile de vot, în timp ce conservatorii (dreapta) sunt vizați de 32%-33% dintre intențiile de vot.

Potrivit previziunilor, aceste cifre nu vor permite niciunuia dintre cele două partide să obțină mai mult 170 de locuri și să depășească minimul de locuri care ar permite o majoritate absolută.

Duminică, cu vocea răgușită după zeci de întâlniri publice, Trudeau a lansat ultima pledoarie pentru un al doilea mandat.

”Avem nevoie de un guvern progresist puternic care va uni canadienii și care să lupte împotriva schimbărilor climatice, nu de o opoziție progresistă”, a spus el la o întâlnire în regiunea Vancouver.

Avantajul tinereții

În cazul unui guvern minoritar, viitorul premier, liberal sau conservator, va trebui să depindă de sprijinul partidelor mai mici pentru a obține majoritatea în Camera Comunelor. Printre acestea sunt Noul Partid Democrat (stânga), al lui Jagmeet Singh, una dintre revelațiile acestor alegeri, creditat cu aproape 20% din intențiile de vot, și Bloc Québécois, un grup dedicat naționalismului Quebec și promovării suveranității acestuia, condus de o altă revelație a campaniei, Yves-François Blanchet, care a pus marile probleme ale Quebecului în centrul dezbaterilor federale.

Ultimul mare partid în cursă, Verzii lui Elizabeth May s-au zbătut să transmită mesajul cu privire la o urgență climatică, chiar dacă mediul a fost unul dintre temele dominante ale dezbaterilor.

La 47 de ani, Justin Trudeau nu mai are avantajul tinereței, în timp ce Scheer și Singh au 40 de ani - ceva ce l-a ajutat să vină la putere, spre uimirea tuturor, în 2015 împotriva conservatorului Stephen Harper.

Liderul liberal și-a terminat mandatul slăbit de mai multe scandaluri. Popularitatea sa a scăzut după o chestiune privind ingerința politică într-o procedură judiciară și apariția în mass-media, în mijlocului campaniei, a unor imagini cu el cu fața vopsită în negru.

În timpul campaniei sale, el și-a apărat bilanțul: economie solidă, legalizarea canabisului, taxa pe dioxidul de carbon, primirea a zeci de mii de refugiați sirieni, acorduri de liber-schimb cu Europa, Statele Unite sau Mexic.