Lumea s-a schimbat. Şi acest lucru este demonstrat de un acord precum cel de joi seară, prin care Statele Unite ale Americii lui Donald Trump au anunţat încetarea focului în Siria de către Turcia lui Recep Tayyip Erdogan. Un acord care, cu siguranţă, nu este unul epocal, cel puţin în ceea ce priveşte numerele şi calendarul şi care deja scârţâie în unele sate de graniţă. Dar este un semn inconfundabil al modului în care lumea de azi merge într-o direcţie mult mai complexă şi neliniară decât ne aşteptam în ultimii ani. Şi cu siguranţă, Trump a reprezentat una dintre cele mai grele lovituri pentru un sistem care, până la predecesorul său, părea imposibil de distrus, scrie Rador, citând Il Giornale.
Acordul are o dublă interpretare. Unii îl consideră marea predare a Occidentului către Erdogan, cu concesiunea de facto a unei zone din nordul Siriei, sub controlul forţelor armate turce care, prin mijlocirea Pentagonului, obţin o concesie de 30 de kilometri şi retragerea miliţiilor kurde. Deloc puţin pentru o ţară precum Turcia, care se regăseşte astăzi capabilă să controleze provincii întregi, aflate pe vremuri sub autoritatea Damascului. Pe de altă parte, există cei care consideră că aceasta este o victorie a lui Trump care, cu o scrisoare cel puţin curioasă trimisă lui Erdogan şi o serie de semafoare verzi şi ameninţări, obţine, cu siguranţă, un rezultat: cel de a-i vedea pe soldaţi ieşiţi din conflictul sirian şi în plus, îşi confirmă agenda sa externă în Orientul Mijlociu. Evident, cu o victimă sacrificată, care, nu întâmplător este cea mai slabă: miliţiile kurde. Soldaţii care au luptat cu ISIS în speranţa de a obţine ceva pe care istoria (sau poate pur şi simplu Realpolitik) le va acorda cu greu.
Însa acordul este ceva în plus. Dacă va fi confirmat (cu Trump şi Erdogan, condiţionalul este obligatoriu, în special într-o regiune fierbinte şi complexă precum Orientul Mijlociu), acordul reprezintă o evoluţie deosebit de importantă în politica internaţională. Statele Unite, în câteva zile, au dat o lovitură puternică unei serii întregi de certitudini asupra cărora agenda americană s-a concentrat zeci de ani. Gata cu statutul de şerifi ai lumii, gata cu războaiele la mii de kilometri de distanţă, care nu afectează în mod direct interesele economice ale SUA, gata cu „războaiele interminabile” - aşa cum le-a definit preşedintele SUA - chiar cu preţul certificării unui eşec sau a unei trădări în faţa lumii. Mărturisiri greu de făcut pentru o ţară care privea planeta ca pe o unică tablă de şah pe care o mânuia după bunul plac. În timp ce astăzi recunoaşte nu numai domeniile de interes şi non-interes, dar şi posibilitatea unei retrageri.
Dacă astăzi, Statele Unite se „dezinteresează”, există alţi actori care sunt gata să ia măsuri. Sau mai bine zis, alţi actori au luat deja măsuri. Guvernul turc, cu o mişcare îndrăzneaţă, terifiantă, dar extrem de lucidă, a reuşit să-şi asume responsabilitatea în faţa lumii pentru un potenţial masacru pătrunzând în Siria şi obţinând o victorie pe terenul care de fapt lărgeşte graniţa naţiunii turce. Astăzi, există o ţară care şi-a extins substanţial autoritatea asupra altui stat. Şi nimeni nu a avut nici curajul, nici forţa şi nici voinţa de a o opri.
Turcia se extinde aşadar (atâta timp cât celelalte puteri o permit) în timp ce din sud, înaintează două forţe: Siria şi Rusia. Damascul vede cum Ankara îi smulge kilometri întregi de teritorii, în ciuda oricărei convenţii şi legi internaţionale care reglementează conflictele. Şi între timp, forţele Kremlinului pun fizic stăpânire pe vechile baze americane din Siria aproape demonstrând, plastic, schimbarea care are loc în Orientul Mijlociu. Acum, acea zonă este „afacerea” lui Vladimir Putin, cu aprobarea Casei Albe şi a terorii Pentagonului şi a CIA. O mişcare studiată şi mult aşteptată de strategii ruşi, care ştiu acum că sunt adevăraţii stăpâni ai graniţei turco-siriene. Cu toate riscurile, costurile şi responsabilităţile pe care le implică această mişcare.
Numai că Rusia vrea să pună capăt acestui conflict aproape la fel de mult ca Statele Unite. Şi nu este o coincidenţă faptul că Pence şi Pompeo mergeau la Ankara în timp ce Putin se ducea în Arabia Saudită, în aşteptarea summitului de la Soci cu Erdogan: lumea ştie că ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu este reprezentarea unei schimbări de poli în care atlantismul a rămas o amintire vagă. Cel puţin în acea parte a lumii în care Iranul, Rusia şi Turcia îşi obţin victoria, în timp ce SUA doresc să supravieţuiască, garantându-şi interesele strategice şi protecţia celor mai importanţi aliaţi.
Pentru Statele Unite, este o retragere strategică pe care mulţi dintre analiştii săi o studiau şi o sperau de decenii. Sunt mulţi, mai ales în zona conservatoare (dar cu o afinitate interesantă în stânga cea mai radicală) cei care de ani de zile doresc ca forţele americane să-şi acorde mai multe atenţie, abandonând teatre precum cele din Afganistan, Irak şi Siria şi să se concentreze în schimb pe adversarii reali, începând cu China. Cu o posibilă convergenţă cu Rusia pentru a evita ca Beijingul să consolideze un parteneriat periculos cu Moscova (şi cu Europa).
Siria poate fi simbolul acestei convergenţe a intereselor ruso-americane. Pe de o parte Putin, care joacă rolul de pivot al lumii eurasiatice. De cealaltă parte, Trump, care certifică sfârşitul atlantismului, ca idee pentru care ordinea liberală internaţională trebuie să predomine peste tot. Doi jucători-cheie care, cu acest ultim 'blitzkrieg' turc, au scris negru pe alb şi criza NATO şi cea a Uniunii Europene. Prima riscă deoarece Statele Unite nu mai doresc să fie gardienii Occidentului, în timp ce a doua eşuează cu lecţiile politice şi şantajul tuturor puterilor regionale şi globale. Şi Siria, care trebuia să reprezinte sfârşitul semilunii şiite şi a strategiei ruseşti din Orientul Mijlociu, se transformă în schimb în leagănul unei noi (poate scurte) ordini internaţionale în care domneşte legea celor mai puternici, dar unde, din fericire, lipsesc schemele prestabilite. Iar pacea îşi poate găsi drumul chiar pe drumuri total improbabile.
Articol de Lorenzo Vita
1
0
