ARAB News: De ce un nou „război rece” SUA-China e departe de a fi inevitabil

de A.Z.     HotNews.ro
Luni, 21 octombrie 2019, 6:19 Actualitate | Internaţional


SUA China
Foto: PublicDomainPictures.net
A 30-a aniversare de luna viitoare a căderii Zidului Berlinului marchează un moment epocal în relaţiile internaţionale, însă promisiunea iniţială a ceea ce îndeobşte numim revoluţiile din 1989 s-a estompat între timp. De fapt, privind acum din perspectiva anului 2019, e uneori necesar să ne uităm în urmă şi să ne amintim enormul val de optimism care a măturat întregul bloc estic, începând din Polonia şi Ungaria şi până la Berlin. Au venit apoi Revoluţia de Catifea din Cehoslovacia, răsturnarea dictaturii comuniste din România în decembrie 1989 şi, în decembrie 1991, implozia Uniunii Sovietice, scrie Rador, citând ARAB News.

Acea perioadă ameţitoare a relaţiilor internaţionale, după înfruntarea bipolară de decenii SUA-URSS, a dat naştere unor aşteptări optimiste privind configuraţia lumii post-război rece. Însă viziunea unora privind o ordine universală a statelor liberale, capitaliste şi democratice trăind în pace şi mulţumire a fost nu numai spulberată, ci şi înlocuită de o altă realitate.

Deşi este încă prea devreme pentru a face evaluări definitive, 2016 ar putea fi văzut ca unul dintre punctele de cotitură ale perioadei post-1989; Donald Trump a fost ales preşedinte al SUA, iar Regatul Unit a votat părăsirea UE. Ce a fost îndeosebi uimitor legat de aceste două evenimente este faptul că două ţări cunoscute până atunci pentru stabilitatea lor politică, doi actori tradiţional implicaţi în configurarea ordinii internaţionale, au făcut ca lumea să devină considerabil mai instabilă.

Totuşi, chiar dacă 2016 s-a putea dovedi a fi un an definitoriu pentru istorici, o volatilitate politică semnificativă constituia deja de o vreme o trăsătură a politicii internaţionale. În cea mai mare parte a intervalului scurs de la cumpăna mileniilor, state autoritare precum Rusia au părut a fi în ascensiune, terorismul islamist a reprezentant o problemă considerabilă, iar state instabile precum Coreea de Nord au dobândit arme nucleare. Atât de accentuată a fost această debandadă încât unii universitari au indicat 2001, care va rămâne pentru totdeauna în memorie pentru atentatele de la 11 septembrie din SUA, drept începutul unei noi „crize de 20 de ani”, similară cu perioada interbelică (1919-1939).

Argumentaţia în această privinţă se bazează, parţial, pe numeroasele provocări cu care s-a confruntat ordinea internaţională dominată de SUA, nu doar pe problema nucleară nord-coreeană şi pe cea a terorismului internaţional. Alte linii de fractură geopolitice sunt instabilitatea din Irak, Siria şi Afganistan; anexarea Crimeii de către Rusia şi faptul că relaţiile Washington-Moscova sunt mai tensionate decât oricând altcândva după 1991; faptul că procesul de pace israeliano-palestinian pare muribund.

Deşi multe s-au schimbat de la sfârşitului războiului rece, o constantă este aceea că SUA rămân cea mai puternică ţară din lume - cu siguranţă măcar din perspectiva militară. Ele încă mai pot proiecta şi detaşa o forţă copleşitoare, comparativ cu oricare inamic.

Dar cum SUA îşi reevaluează acum rolul internaţional sub conducerea lui Trump, ascensiunea Chinei este unul dintre elementele cu cea mai mare probabilitate de a schimba jocul în afacerile globale după colapsul URSS. În paralel cu creşterea puterii economice a Beijingului vedem o politică externă tot mai îndrăzneaţă şi o gamă de iniţiative internaţionale ambiţioase precum proiectul Centură şi Drum.

Ascensiunea Chinei ar putea fi o sursă de tensiuni tot mai mari cu Washingtonul, ori ea s-ar putea dezvolta într-un avantajos parteneriat G2. O rivalitate în creştere va deveni tot mai probabilă dacă puterea militară a Chinei va continua să crească rapid şi dacă Beijingul va adopta o politică externă mai impunătoare faţă de vecinii ei asiatici.

Totuşi, poate fi posibilă şi mai multă cooperare, dacă cele două puteri vor putea colabora în chestiuni precum schimbarea climei şi vor putea găsi soluţii eficiente pentru disputele cu implicaţii militare, cum ar fi revendicările teritoriale din Marea Chinei de Sud. Într-o asemenea eventualitate, am putea realiza tranziţia de la sistemul multilateral postbelic la o reţea lax coordonată de acorduri bilaterale şi regionale în domenii precum comerţul, securitatea şi altele.

Unul dintre indiciile cruciale cum că un asemenea viitor se află la orizont ar fi transformarea acordului comercial temporar convenit luna aceasta de SUA şi China într-un tratat cuprinzător şi sustenabil. Dacă se va întâmpla acest lucru, cei doi conducători ar putea evita precipitarea lumii către relaţii comerciale de tip joc de sumă zero.

Sub nici o formă nu este inevitabil ca viitorul sistemului internaţional să fie definit de un nou „război rece” SUA-China. Chiar dacă relaţiile lor ar putea deveni o sursă de tensiuni globale mai grave, ele ar putea totuşi evolua şi spre un parteneriat strategic mai profund care să stimuleze o nouă eră a creşterii şi stabilităţii globale.

Articol de Andrew Hammond (asociat la Centre for International Affairs, Diplomacy and Strategy al London School of Economics)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1826 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    singurele tari (Luni, 21 octombrie 2019, 13:04)

    hanu [utilizator]

    care pot si trebuie sa invinga sunt cele in care lumea doreste sa traiasca, nu cele din care oamenii nu mai stiu cum sa fuga. Este atat de simplu. Restul sunt povesti.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by