Ministrul britanic de Externe: Guvernul are numărul necesar de voturi pentru acordul privind Brexit

de A.Z.     HotNews.ro
Luni, 21 octombrie 2019, 1:51 Actualitate | Internaţional


Dominic Raab
Foto: Gov.uk
Ministrul britanic de Externe, Dominic Raab, a transmis că Guvernul lui Boris Johnson are numărul de voturi necesare în Camera Comunelor pentru a putea adopta acordul privind Brexit, negociat cu liderii Uniunii Europene, scrie Mediafax, citând site-ul postului BBC.

Oficiali ai Executivului de la Londra au transmis duminică că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie, în pofida scrisorii formale trimise de premierul britanic Boris Johnson, prin care cere o nouă amânare pentru Brexit, dat fiind faptul că sâmbătă Camera Comunelor a aprobat amendamentul Letwin care impune amânarea procesului Brexit.

Dominic Raab și-a exprimat încrederea în faptul că vor exista suficienți membri ai Parlamentului britanic care să voteze, în cadrul ședinței de săptămâna viitoare, acordul negociat cu Uniunea Europeană, asigurând astfel ieșirea statului britanic din Blocul comunitar la data stabilită, pe 31 octombrie.

Partidul Laburist va sprijini demersurile de supunere a acordului la un referendum, a declarat ministrul de Externe. Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au propus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

Acesta a fost votat sâmbătă de membrii Parlamentului de la Londra, obținând 322 de voturi pentru și 306 împotriva.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1079 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Congratulations ! (Luni, 21 octombrie 2019, 4:31)

    Observatory [utilizator]

    Rupeți odată aceasta alianță socialista !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by