„Când vei găsi această scrisoare, e posibil să fi fost deja arestat sau ucis”, scrie un protestatar în vârstă de 22 de ani, care s-a semnat sub pseudonimul „Nimeni”.
Câțiva protestatari au transmis publicației The New York Times că au scris acele scrisori după ce autoritățile au început să folosească gloanțe reale.
Liderul din Hong Kong, Carrie Lam, a susținut că forțele de ordine au folosit „în mod corespunzător forța armelor” pentru a răspunde protestelor de amploare manifestate în regiune
Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu patru luni, ca reacţie la un controversat proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.
Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.
Bha , sunt comuniști imputiti ca toți alti.
De pe ce planeta ai venit ca chinezi sunt “serioși “ mai încearcă dicționarul ăla , e cam vechi, drone vremea “pretenul “ Mao !!!
este impotriva tuturor conventiilor internationale ce fac chinezii!
singurul motiv pt care nu zice nimeni nimic estep epntru ca sunt cea mai tare economie
dar nu realizezi asta pt ca tre sa sugi laptic de la pesedeu!
trage tu concluzia daca e bine sau rau!
asta inseamna sa ai economie nene... marii aparatori ai libertatii tac malc!