Protestele din Catalonia, declanșate ca reacție la decizia Curții Supreme din Spania de a condamna la închisoare nouă lideri ai mișcării secesioniste, au continuat în cea de-a cincea zi, atingând un nivel înalt al violențelor și blocând întreg orașul Barcelona.

Protest masiv in BarcelonaFoto: Captura YouTube

UPDATE 00.00În cursul serii, demonstranţi mascaţi au avut ciocniri violente cu poliţia în centrul Barcelonei

UPDATE 19.30Jumătate de milion de manifestanți pro-independență la Barcelona, potrivit Poliției

Aproximativ 525.000 de persoane au manifestat vineri la Barcelona față de condamnarea liderilor separatiști catalani la pedepse grele cu închisoarea de către justiția spaniolă, a anunțat poliția municipală, potrivit AFP.

Acest protest masiv de vineri este punctul culminant al unei săptămâni de mobilizare, marcată și de ciocniri violente, în semn de protest față de condamnarea a nouă politicieni catalani pro-independență la pedepse cuprinse între 9 și 13 ani de închisoare, pentru implicarea lor în tentativa de secesiune a Cataloniei prin referendumul din octombrie 2017.

Zeci de mii de protestatari au ocupat, vineri dimineață, orașul spaniol, oprind trenurile și blocând străzile din Barcelona, pentru a reacționa la decizia de luni a instanței supreme spaniole de a-i aresta pe cei nouă lideri catalani, relatează site-ul postului BBC, citat de Mediafax.

Ca urmare a stării de paralizie a orașului, meciul de fotbal dintre echipele Barcelona și Real Madrid, programat pe 26 octombrie, a fost amânat pentru luna decembrie.

Similar, catedrala Sagrada Familia din Barcelona, una din cele mai importante atracții turistice ale orașului, a anunțat, prin intermediul unei postări pe Twitter, închiderea temporară a clădirii, dat fiind faptul că protestatarii au blocat intrarea în clădire.

Decizia Curții Supreme din Spania de a condamna la închisoare nouă lideri ai mișcării secesioniste din Catalonia, emisă luni, a determinat apariția celor mai violente proteste de stradă cu care statul spaniol s-a confruntat în ultimele decenii.

Cel puțin 96 de oameni au fost răniți în cadrul manifestațiilor în cele cinci zile consecutive de protest.

Protestatarii au blocat intrarea în catedrala Sagrada Familia

Demonstranţii au blocat vineri inclusiv intrarea în catedrala Sagrada Familia din centrul Barcelonei, relatează și Agerpres citând DPA. Mulţimea care scanda apeluri la secesiunea Cataloniei de Spania s-a adunat în cursul dimineţii în faţa celebrei catedrale construite după un proiect al arhitectului Antonio Gaudi.

Pe contul de Twitter al catedralei au fost postate informaţii potrivit cărora turiştii nu au reuşit să intre în biserică, dar şi-au putut anula biletele online. Sagrada Familia este printre cele mai populare atracţii turistice din Spania.

Sute de mii de persoane protestează în stradă la Barcelona: