O graniţă deplasată de pe uscat pe mare. Acesta este acordul aflat în discuţie și pe cale de a fi acceptat de ambele părți. Confuz? Nu contează: semantica poate salva totul, scrie Journal Economico, citat de Rador.

Foto:

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, pare să fie pe punctul de a ajunge la un acord cu privire la Brexit - dar ar putea fi, de asemenea, în pragul unei crize de nervi după ce a făcut mari concesii la solicitările UE privind granița dintre cele două Irlande, subiect considerat până acum intangibil și imposibil de negociat.

Un text preliminar al acordului ar putea fi publicat chiar astăzi, informează ziarele britanice, dacă Downing Street va da unda verde finală pentru ceea ce pare a fi cvadratura cercului: în principiu va exista o graniţă vamală în Marea Irlandei.

Cel mai surprinzător este faptul că un acord similar a fost respins de Theresa May, predecesoarea lui Johnson, care la acea vreme a declarat că niciun prim-ministru britanic nu ar putea accepta o astfel de soluție. Poziția lui Johnson și a executivului său - plin de adepţi ai Brexit-ului dur, fără acord - este o surpriză după ce prim-ministrul a ignorat inițial negocierile și apoi a simulat - potrivit opticii Bruxelles-ului - că este angajat în privinţa lor, dar fără a depune vreun efort în acest sens.

Johnson va trebui să câștige Parlamentul - inclusiv pe unioniştii din DUP și linia dură a European Research Group, practic cea care a reușit să o îndepărteze pe May din drum și să înregimenteze țara într-un Brexit fără acord - bazat pe faptul că prin acest nou acord Irlanda de Nord va fi în continuare sub aspect legal pe teritoriul vamal al Regatului Unit.

"Irlanda de Nord ar fi de jure pe teritoriul vamal al Regatului Unit, dar de fapt pe cel al Uniunii Europene", a declarat, citată de ziarul "The Guardian" o sursă diplomatică despre acordul provizoriu, care astfel a precizat că înțelegerea dintre două părți poate avea ca soluție o semantică pură.

Bruxelles-ul a declarat deja că este încrezător că echipa de negocieri a Regatului Unit şi Comisia ar putea fi aproape de a ajunge la un acord - ceea ce schimbă radical atmosfera Consiliului European care se întruneşte mâine, joi, la Bruxelles. Acest lucru se datorează faptului că, în ciuda timpului scurt pe care șefii de stat și de guvern îl vor avea la dispoziţie pentru a analiza documentul - plecând de la principiul că o vor face, alternativa fiind aceea de a lăsa decizia finală în seama Comisiei - 'sloganul' este acela că cei 27 trebuie să accepte ceea ce cele două părți vor conveni între ele.

În cazul în care acordul va apărea cu adevărat, cel mai probabil este ca posibilitatea unei noi amânări a datei ieşirii Regatului Unit, 31 octombrie, să nu mai fie necesară - ceea ce va permite cel puțin o stare de detensionare între cele două facțiuni, din ce în ce mai conflictuale începând din 2016.

Primul-ministru irlandez, Leo Varadkar, a încercat să detensioneze capitalele Uniunii, care se tem că acordul este mult prea pripit. "Nu aș cere niciodată Comisiei sau statelor membre să angajeze piața unică, deoarece locurile noastre de muncă, economia noastră și securitatea noastră depind și de asta", a declarat acesta, citat de ziare.

"Dacă vom putea ajunge la un acord joi sau vineri, și în cazul în care Camera Comunelor va putea vota favorabil sâmbătă, ar putea să nu avem nevoie nici măcar să luăm în considerare o prelungire a termenului de ieşire", a afirmat acesta. În ciuda acestui fapt, Varadkar a rămas pe orbita unui optimism prudent, spunând că "indiciile inițiale arată că facem progrese".

Michel Barnier, negociatorul-șef al Bruxelles-ului, stabilise un termen la miezul nopții trecute pentru ca Johnson să accepte cererea Uniunii și să fie de acord cu o graniţă vamală în Marea Irlandei; alternativa era aceea de a rămâne fără ceva de adus la cunoştinţa Camerei Comunelor.