În diverse locuri a început să apară de mai mult timp ideea că Primăvara Arabă s-a transformat în iarnă înainte să ajungă vară. Procesul început cu mari cuvinte, speranţe şi entuziasm a lăsat în urmă mii de vieţi pierdute, oraşe arse şi distruse, economii prăbuşite, milioane de refugiaţi şi violenţă. Am văzut că în marile state de mai demult nimic nu mai e cum era şi cu greu se va ajunge din nou la vechile niveluri, scrie ziarul turc Milliyet, citat de Rador.

Kurzi si steaguri PKKFoto: Flickr/ Montecruz Foto

În momentul în care a început Primăvara Arabă, PKK era cea mai avantajată organizaţie, având cele mai bune perspective. Avea o experienţă de 30 de ani, arme, o reţea ideologică funcţională şi legături internaţionale. Ajunsese la nivelul de "primăvară". A trecut la acţiune în Siria, un teren proaspăt şi avantajos. Nu s-a implicat în războiul civil, a distrus rapid doar organizaţiile potenţial concurente. A ajuns să nu mai aibă concurenţi în unele regiuni din Siria şi ar fi putut reprezenta cu succes latura romantică a Primăverii Arabe. A fost axat pe propriile obiective, a fost ocupat să îşi construiască propriile "comune".

În perioada în care în Turcia se vorbea despre "procesul de reconciliere" /cu kurzii - n.red./, organizaţia s-a însufleţit. Mintea şi privirea i se îndreptau spre noi teritorii. Dezvoltase cu SUA o relaţie de patronaj în Siria, care i-a permis să îşi dezvolte afacerile la nivelul de astăzi. Opoziţia pe care a afişat-o încă din primele zile ale atacurilor ISIS, mai întâi în Irakul de nord, apoi la Kobani, a fost de-ajuns pentru a atrage privirile asupra sa. Pentru SUA, PKK a fost un instrument bun pentru a lupta împotriva ISIS. Turcia s-a opus acestei opţiuni a Statelor Unite. Numai că SUA au ignorat acest lucru. Conform SUA, putea fi gestionat uşor costul politic al ignorării Turciei. Iar costul militar al colaborării cu PKK era aproape inexistent.

Din punctul de vedere al PKK însă, colaborarea ideologică cu SUA era o oportunitate ideologică importantă. Condiţiile din Siria erau atât de strălucitoare şi atractive, încât era imposibil să nu profiţi de ele. Nu exista autoritate politică, arabii se luptau între ei, populaţia emigrase, Vestul era îngrijorat de ISIS şi propunea un parteneriat cu superputerea SUA. Pentru liderii de rang înalt ai PKK, trecuţi de 70 de ani, aceasta era cea mai bună oportunitate din lume. Deja se putea acţiona conform strategiei regionale a SUA. La fel ca bancurile de peştişori atrase de rechini, PKK a rămas până astăzi ataşat Statelor Unite. A respectat până la ultima literă strategiile anunţate de SUA.

Ca o primă mişcare, şi-au mutat din Turcia în Siria centrul strategiei ultimilor 40 de ani. În pofida întregii atenţii, s-au legat atât de tare de povestea Statelor Unite, încât au făcut o serie de greşeli strategice succesive. Prima greşeală fatală a organizaţiei a fost să pornească lupte de gherilă în oraşele din Turcia. Aceasta pare o "terapie ocupaţională" pentru a ţine Turcia departe de operaţiunile derulate de PKK împreună cu SUA în estul Eufratului. În timp ce Ankara este ocupată pe plan intern, frontierele Turciei urmau să fie asediate de PKK. Până la urmă, asta s-a şi întâmplat. Faptul că Turcia a răspuns prin operaţiuni "războaielor de tranşee" s-a transformat într-un dezastru din punctul de vedere al PKK. S-au înşelat crezând că Erdoğan se va înţelege cu PKK şi că gruparea îşi va atinge obiectivele. În plus, PKK nu doar că a pierdut numeroşi militanţi, mai rău, a pierdut sprijinul activ al populaţiei.

A doua mare greşeală a PKK este că a rămas captiv "pasiunii pentru teritoriu". SUA au folosit această pasiune aşa cum au dorit. Au mânat PKK prin deşert împotriva ISIS, l-au sprijinit să se extindă la frontierele Turciei şi l-au folosit pentru a sădi seminţele urii între arabi. Contestarea geopoliticii a generat numeroase reacţii ale Turciei. PKK a devenit un paratrăsnet al duşmăniei locale între arabii sunniţi, a căror mândrie a fost călcată în picioare. A fost o interpretare greşită a geopoliticii, în umbra strategiei SUA de combatere a PKK. Aşa încât Afrin a devenit preţul tacticii renunţării la cel mic pentru cel mai mare.

A treia eroare strategică a PKK a fost să accepte pierderi mari, să risipească vieţile oamenilor. Numărul celor care şi-au pierdut viaţa din 2011 a ajuns la 18-20.000. Este o pierdere majoră pe care nicio organizaţie nu o poate compensa uşor şi cu siguranţă va afecta viitorul PKK.

PKK pare că a rămas prins între romantismul Primăverii Arabe şi calculele bicentenare ale Orientului Mijlociu şi a suferit răni grave. Preţul ambiţiei de a controla un areal geografic de o întindere nerealistă a fost extrem de mare. PKK nu a prevăzut schimbarea priorităţilor patronului american. Nu a reuşit să umple golurile regionale şi a nesocotit încă o dată abilităţile lui Erdoğan. Din acest motiv, PKK se îndreaptă acum spre un alt deznodământ, nu doar în Siria, ci în întreaga regiune, potrivit Milliyet, citat de Rador.