O explozie s-a produs vineri, în apropierea unui avanpost militar american din nordul Siriei, a declarat un oficial american, care a precizat că nu s-au înregistrat victime în rândul personalului militar american, relatează Mediafax citand Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a afirmat că sursa exploziei, care s-a produs în apropiere de localitate Kobane din Siria, este momentan neclară.

Deflagrația s-a produs în contextul în care Turcia a lansat recent o ofensivă împotriva kurzilor din nord-estul Siriei, care au beneficat de sprijin american în cursul luptelor împotriva rețelei teroriste Stat Islamic.

Oficiali de la Pentagon au subliniat că Turcia trebuie să evite orice acțiune care ar putea pune în pericol forțele americane din Siria, care înainte de ofensiva turcă se ridicaun la aproxiamativ 1000 de militari.

Generalul Mark Milley, șeful Statului Major Interarme al SUA, a sugerat că trupele americane au dreptul la autoapărare în caz de necesitate.

"Toată lumea este pe deplin conștientă că suntem armata Statelor Unite. Ne menținem dreptul la autoapărare", a declarat Milley, care a adăugat că autoritățile turce au fost informate cu exactitate în legătură cu locația trupelor americane.