Să uităm pentru o clipă maniera în care Donald Trump i-a vândut pe kurzi în cursul unei admirative convorbiri nocturne cu durul Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, şi decizia lui de a retrage trupele americane, care i-a luat prin surprindere pe consilierii de la Casa Albă, respectiv, bombasticele sale mesaje de pe Twitter care au urmat. Toate astea erau pentru Trump nişte lucruri vechi. Dar să nu permitem ca zgomotul să acopere semnalul. De ani de zile, America încearcă să se retragă din Orientul Mijlociu. Dl Trump nu face decât să meargă pe urmele lui Barack Obama, potrivit Financial Times, citat de Rador.

Donald TrumpFoto: Flickr/ Gage Skidmore

Se obişnuia să se spună că e mai bine ca Marii Britanii să îi fii duşman decât prieten; Marea Britanie a încheiat acorduri cu inamicii săi şi şi-a trădat prietenii. S-ar putea ca şi kurzii să simtă acelaşi lucru în privinţa Statelor Unite. Cu mult timp în urmă, cam prin anul 1975, după ce Washingtonul a retras sprijinul CIA dintr-o revoltă a kurzilor irakieni, Henry Kissinger a spus: "Să-i dăm dracului pe kurzi dacă nu ştiu de glumă". Decizia dlui Trump de a abandona cel mai important aliat al Americii din Siria este nesăbuită - nu doar din cauză că deschide calea unei revigorări a militanţilor ISIS. Dar trădarea lui nu e nici măcar originală.

Diferenţa constă numai în faptul că Statele Unite îşi plătesc acum mai scump greşelile. Ale dlui Trump se prezintă sub două forme. Prima constă tocmai în felul în care le comite. Una e să-ţi iei aliaţii prin surprindere, şi alta e să-ţi pui proprii oameni pe picior greşit. Asta creează confuzie şi demoralizează. I-a dat dl Trump undă verde dlui Erdoğan să-i distrugă pe kurzii sirieni? Nimeni dintre cei care se află în serviciul dlui Trump nu ştie asta pentru că el se tot contrazice. Dl Erdoğan este cel care dovedeşte răspunsul la această întrebare.

A doua formă este natura greşelilor dlui Trump. Pe măsură ce puterea Americii la nivel mondial slăbeşte, nevoia sa de aliaţi creşte. În 1975, Statele Unite îşi puteau permite nişte războaie păguboase şi un preşedinte escroc. Richard Nixon a fost înlăturat din funcţie. Războiul din Vietnam era cu mult mai costisitor şi mai sângeros decât oricare asemenea implicări ale SUA de până atunci. Astăzi, marja de eroare e mai subţire. Dl Trump urăşte alianţele Americii. Asta le vizează atât pe cele oficiale, precum NATO, cât şi pe cele neoficiale, precum cea convenită cu kurzii sirieni.

Cu cât le trage mai vârtos pumni în ochi prietenilor Americii, cu atât e mai puţin probabil ca ei să rămână nemişcaţi. Asta îi pune pe aliaţii din Asia, legaţi militar de SUA, dar tot mai dependenţi de China în privinţa prosperităţii lor, într-o neplăcută dilemă. În Orientul Mijlociu, Forţele Siriene de Apărare , care sunt formate din luptători kurzi, au pierdut aproximativ 11000 de oameni în lupta împotriva militanţilor ISIS, care, pentru dl Trump, reprezenta o prioritate. Statele Unite au pierdut cinci soldaţi. Data viitoare când Washingtonul va avea nevoie de kurzi, ei vor cere ca SUA să-şi pună mai mult pielea în joc.

Şi totuşi, dl Trump nu e singurul care comite greşeli. Dacă asculţi mârâitul democraţilor, ai crede că el i-a băgat pe kurzi în sclavie. În principal, diferenţa dintre dl Obama şi dl Trump în privinţa războaielor din străinătate e o chestie de stil. De fapt, dl Trump reprezintă o continuitate.

Indignarea republicanilor este şi mai mioapă. Cei mai fideli apărători ai dlui Trump, printre care se numără Mitch McConnell, liderul majorităţii din Senat, şi Lindsey Graham senatorul din Carolina de Sud, au calificat retragerea sa drept catastrofală pentru puterea Americii. E o greşeală, întrucât trădarea kurzilor datează de multă vreme. Furia republicanilor arată şi mai prost decât tăcerea lor în privinţa Ucrainei. Ca democraţie aflată la graniţa cu Rusia, supravieţuirea Ucrainei este, strategic, mai importantă pentru SUA decât kurzii.

Desigur, diferenţa constă în faptul că dl Trump riscă demiterea din cauza cazului "Ukrainegate". A guverna înseamnă a alege. Puşi să aleagă între a sprijini un prieten al SUA din ograda Rusiei şi a-l sprijini pe dl Trump, aproape toţi republicanii au optat pentru cea de-a doua soluţie. Furia lor legată de kurzi trădează mustrări de conştiinţă. Ea survine ca o compensaţie suplimentară a faptului că Ucraina a fost lăsată de izbelişte.

Pentru prietenii Americii, toate astea sunt nişte veşti proaste. Mai mult ca sigur, dl Trump are un obiectiv irezistibil: mesajele sale de pe Twitter, exprimându-i "marea şi nepreţuita înţelepciune", ar trebui să-i ajungă epitaf. Pentru aliaţii Americii, lecţia este mai de durată. Statele Unite nu mai sunt stânca de pe vremuri, iar dl Trump este doar o parte a motivului.