Fostul președinte american Jimmy Carter, în vârstă de 95 de ani, i-a recomandat actualului lider de la Casa Albă, Donald Trump, să coopereze cu ancheta iniţiată de Camera Reprezentanţilor, care ar putea duce la demiterea sa, scrie Mediafax, citând MSNBC.

CarterFoto: HotNews.ro

"Sfatul meu pentru el ar fi să spună adevărul", a declarat Carter pentru postul MSNBC.

"De asemenea, să reducă numărul de mesaje pe Twitter și să ofere Camerei Reprezentanților și, de asemenea, Senatului, și aș mai spune, publicului larg, dovezile de care avem nevoie să construim un caz, fie împotriva lui, fie în favoarea lui", a completat fostul lider de la Casa Albă.

Camera Reprezentanților din SUA a lansat o anchetă în legătură cu solicitările lui Trump adresate liderului Ucrainei, Volodimir Zelenski, în sensul compromiterii imaginii fostului vicepreşedinte Joseph Biden, candidat în scrutinul prezidenţial din 2020.

Președintele american neagă cu vehemență acuzațiile ce îi sunt aduse și a transmis că nu va coopera în anchetă. Fostul președinte a mai afirmat că, în acest moment, este improbabil ca Senatul, dominat de republicani, să voteze în favoarea destituirii lui Trump, însă acest lucru s-ar putea schimba în funcție de ceea ce relevă ancheta.

Carter a deținut funcția de președinte al SUA între 1977 și 1981, mandatul său fiind marcat de unele controverse politice, în special de criza ostaticilor americani din Iran.