În rândul euroscepticilor britanici există percepţia comună greşită că UE ar fi la fel de obsedată să obstrucţioneze Brexitul, cum sunt ei să finalizeze ieşirea. Asta este neadevărat în două sensuri. În primul rând, la Bruxelles este prioritară facilitarea plecării reglementate a Regatului Unit. A existat o etapă a regretului, dar în cea mai mare parte aceasta a făcut loc frustrării faţă de inepţia colectivă a politicienlor britanici - adepţii rămânerii ca şi ai retragerii, potrivit The Guardian, citat de Rador.
În al doilea rând, acum privirile UE se îndreaptă mai ales în alte părţi. Săptămâna trecută a adus începutul audierilor de confirmare pentru comisia cea nouă, a Ursulei von der Leyen. Acuzaţiile de corupţie au dus la respingerea a două propuneri - din Ungaria şi România - ca fiind neadecvate, de către o comisie parlamentară europeană de autorizare, chiar înainte de iniţierea audierilor publice. De vreme ce comisia reflectă echilibrul delicat al forţelor politice din legislativ, orice respingere a unor candidaţi riscă să provoace represalii. Cerinţa obţinerii aprobării eurodeputaţilor pentru executivul dnei von der Leyen face ca Brexitul să nu fie singura problemă care ajunge la maturitate la finalul lunii octombrie.
Apoi vor avea loc negocierile bugetare ardente (pentru care orice ambiguitate din jurul statutului Regatului Unit ar putea fi un factor de complicaţii plictisitoare). În decembrie, premierul Belgiei Charles Michel preia de la Donald Tusk funcţia de preşedinte al Consiliului European. Tusk este un anglofil care a fost vizibil dispus să ţină uşile deschise pentru cazul în care Regatul Unit s-ar răzgândi. Influenţa Angelei Merkel, un alt avocat de frunte al răbdării faţă de nehotărârea britanică, se estompează pe măsură ce cancelarul german se apropie de pensionare. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, este acum personalitatea mai dinamică şi el este nerăbdător să progreseze în privinţa reformelor UE care scot din ecuaţie Regatul Unit.
De asemenea, echilibrul forţelor ideologice s-a schimbat datorită expulzării partidului de extremă dreapta al lui Metteo Salvini, Liga, din guvernul de la Roma. Politica italiană continuă să fie instabilă. Naţionalismul intransigent nu a fost înfrânt acolo şi nici în alte părţi de pe continent, dar acapararea puterii de către acesta în a treia economie ca mărime din zona euro era un motiv de îngrijorare de aceeaşi anvergură ca regretul pentru Brexit, în rândul susţinătorilor moderaţi şi liberali ai proiectului european. Şi înfrângerea partidului xenofob al Libertăţii din Austria la alegerile de săptămâna trecută a produs un optimism prudent privitor la viabilitatea politicii continentale mainstream, încadrându-se în ceea ce în ultima vreme a fost resimţit ca o acţiune de ariergardă împotriva populismului în ascensiune. Chiar şi în Ungaria, unde partidul antiliberal Fidesz al lui Viktor Orban a capturat statul, există semne că opoziţia recuperează din terenul pierdut înainte de alegerile locale de luna aceasta.
UE încă se mai luptă cu probleme structurale şi tensiuni culturale. Nu s-a produs nicio schimbare a mareii care să atenueze aceste presiuni. Dar se manifestă impresia că proiectul continuă să-i sfideze pe cei care îi doresc răul. Şi aceasta era o percepţie greşită a euroscepticilor britanici. Pentru a justifica ieşirea din bloc, ei îl declară nesustenabil şi îi prezic dezmembrarea. UE are multe păcate, dar totodată are o formidabilă rezilienţă, ceea ce constituie o mustrare de durată pentru adepţii Brexitului, în timp ce relevanţa lor în politica continentală se estompează.
0
1
