Când erau o republică nou născută, treburile externe ale SUA constau în a supravieţui. Fondatorii lor nu aveau de unde să ştie că politica externă a ţării avea să se dezvolte mult dincolo de acea nevoie elementară, ajungând o forţă modelatoare pe glob. Dacă ei ar fi putut să prevadă viitorul - trupe americane staţionate în majoritatea ţărilor lumii - ei ar fi conceput poate o preşedinţie cu mai puţină putere discreţionară asupra politicii externe, potrivit Financial Times, citat de Rador.
Acum se tot adună probe că Donald Trump, actualul posesor al respectivei puteri nemaipomenit de discreţionare, a încercat să obţină ajutor extern împotriva unor adversari interni. O poveste care era legată iniţial de Ucraina a crescut acum pentru a cuprinde şi China. O chestiune care se concentra pe o convorbire telefonică din iulie conţine acum şi o gamă largă de interacţiuni desfăşurate într-o perioadă mai lungă. "Ei se uită printr-o gaură de cheie", a declarat despre investigarea preşedintelui de către democraţi Bob Woodward, jurnalistul care a provocat prăbuşirea lui Richard Nixon. "Şi văd o panoramă."
Din perspectiva principiilor legale şi morale în cauză este oricum vorba de o situaţie gravă. Dar implicaţiile geopolitice sunt mai puţin discutate. Scandalul promite să lase SUA cu o imagine de actor global pe care te poţi baza mai puţin decât oricând altcândva. Dacă se va considera că SUA au presat o ţară disperată pentru a obţine kompromat [în cultura rusească, material de şantaj; folosit pentru publicitate negativă, şantaj ori extorcare - n.trad.], sub ameninţarea sistării ajutorului financiar, mesajul transmis celorlalţi aliaţi este unul sumbru. O putere revizionistă, aşa cum este Rusia, va afirma că o ţară va conta pe America pe propriul ei risc. Şi va fi o acuzaţie dificil de contrazis.
Stabilitatea americană ajunsese deja sub semnul întrebării în ultimii ani. Dispreţul dlui Trump pentru NATO şi retragerea din diverse tratate au asigurat acest lucru. Însă existau versiuni ale acestui unilateralism şi la administraţiile anterioare. Actuala controversă se află la un alt nivel de gravitate. Ea implică faptul că, într-o relaţie bilaterală cu SUA, absolut totul e negociabil - şi încă în termenii dictaţi de Washington.
Chiar şi suspendarea şi revocarea preşedintelui s-ar putea să nu poată repara problema. Nici un aliat nu poate fi sigur că un viitor conducător american nu se va comporta într-o manieră similară. Dacă se întâmplă o dată, e cât se poate de raţional să se mai repete, ceea ce înseamnă că e raţional să-ţi faci şi nişte aranjamente alternative. În acest mod poate avea loc descompunerea alianţelor occidentale. Dl Trump s-ar putea dovedi a fi unic în privinţa modului în care pune semnul egalităţii între interesul propriu şi interesul ţării sale. Însă nici un conducător străin prudent nu poate accepta o asemenea premiză. Introducerea suspiciunii este aspectul important.
Poate că s-ar mai fi liniştit dacă alţi membri ai administraţiei s-ar fi delimitat de comportamentul respectiv. Din contră, Mike Pence şi Mike Pompeo au ajuns foarte aproape de a-l aproba. Vicepreşedintele pare să-şi fi diluat viziunea din 2016, conform căreia guvernele străine n-ar trebui să se implice în politica din SUA. Pe de altă parte, secretarul de stat apără presupusul trafic de influenţă, declarându-l o practică diplomatică uzuală. "Dacă tu-l poţi ajuta cu X, el te va ajuta să obţii Y", a afirmat el, fără a explica şi ce ar putea substitui cele două litere.
Şi nu numai aliaţii vor sesiza această mentalitate tranzacţională. Puterile rivale s-ar putea întreba dacă-l pot neutraliza pe dl Trump oferindu-i ajutor politic. Democraţii deja acuză că preşedintele va încheia o înţelegere comercială laxă cu China în schimbul cine ştie cărui avantaj. Dar oricum, ţările aflate în competiţie vor încerca întotdeauna să manevreze una împotriva alteia. Aliaţii contează însă pe o doză de încredere. Comportamentul de care e acuzat dl Trump distruge acea încredere.
Suspendările lui Andrew Johnson şi Bill Clinton, precum şi demisia forţată a lui Richard Nixon, au fost chestiuni de ordin intern. Ele au început şi s-au sfârşit în America. Oricât de stridente ar fi fost, ele nu au subminat credibilitatea fundamentală a ţării în lume. Au secat-o doar pe a unei persoane. Ar fi bine ca şi actualul scandal să fie la fel de limitat.
editorial Finanlcial Times (preluare Rador)
1
10
