Încercările Franței și Germaniei de a pune capăt conflictului din estul Ucrainei riscă să intensifice și mai mult tensiunile care cresc deja în Uniunea Europeană cu privire la modul în care ar trebui să fie gestionată Rusia și care ar putea să complice eforturile de pace, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Progresul în cazul discuțiilor dintre trimișii Rusiei și Ucrainei au crescut speranțele asupra convocării unui prim summit internațional, în trei ani de zile, pentru a pune capăt războiului dintre separatiștii pro-ruși și forțele guvernului ucrainean.

Dar unele state UE, în timp ce salută un summit care ar implica Franța, Germania, Ucraina și Rusia, sunt îngrijorate de discuțiile în creștere că UE ar putea ridica parțial sancțiunile impuse Moscovei de când a confiscat Crimeea de la Ucraina în 2014.

Diviziunile UE cu privire la cum să procedeze cu Moscova au crescut din momentul în care președintele francez Emmanuel Macron a făcut o serie de comentarii care au supărat guvernele țărilor UE care cândva au fost state sovietice satelit sau care au făcut parte din URSS.

”Vom răsplăti Rusia pentru că nu a făcut nimic grotesc în ultimele câteva luni?”, a întrebat un diplomat UE.

În întâlnirile UE, scrisori și discursuri, diviziunile cu privire la Rusia care odată erau sub control acum reies la suprafață, spun diplomații.

Tensiunea ar putea îngreuna decizia UE de a fi de acord cu noi sancțiuni dacă Rusia intensifică ceea ce liderii din vest spun că sunt eforturi ale președintelui Vladimir Putin de a submina instituțiile vestice precum blocul celor 28 de națiuni.

Tensiunea ar putea de asemenea să divizeze blocul - cu un grup condus de Franța, aliați aproape prietenoși precum Italia de o parte, și statele baltice, Polonia și România pe cealaltă parte.

Diplomații UE se așteaptă ca liderii blocului să extindă sancțiunile asupra sectoarelor energetice, financiare și de apărare ale Rusiei pentru încă șase luni în cadrul unui summit în decembrie.

În timp ce Macron și cancelarul german Angela Merkel spun că nu poate exista o scutire de sancțiuni până când Rusia va pune în aplicare un acord de pace pentru Ucraina convenit în 2014-2015, ambele consideră că sancțiunile împiedică relații mai bune cu Moscova.

Măsurile, impuse din cauza anexării Crimeii și a sprijinului rusesc pentru separatiștii care luptă în Ucraina, impun ca toate guvernele UE să fie de acord. Orice dezacord ar putea permite ca o singură țară, posibil aliata Moscovei, Ungaria, să le pună capăt.

"A venit momentul ca guvernul german să pună presiuni asupra UE pentru ridicarea parțială a sancțiunilor", a declarat pentru Reuters parlamentarul german Peter Ramsauer, a cărui Uniune Creștin-Socială de centru dreapta este membră a coaliției de guvernare din Germania.

Statele baltice, cândva parte a Uniunii Sovietice, se tem de o capcană a Rusiei de a bloca ambiția Ucrainei de a se alătura NATO și UE. Țara de 42 de milioane de locuitori are graniță atât cu Rusia, dar și cu țări din UE și NATO.

Liderul francez are ambiţii mai mari, respectiv, să întărească relaţiile europene cu Moscova pentru a facilita implicarea Moscovei în alte crize de pe plan internaţional, Siria, dar și Coreea de Nord.

"Îndepărtarea Rusiei de Europa este o mare greşală strategică, din cauză că noi vom împinge astfel Rusia fie spre o izolare care ar spori tensiunile, fie spre nişte alianţe cu alte mari puteri, precum China", a declarat liderul francez la o reuniune cu ambasadorii ţării sale din luna august. "Continentul european nu va fi niciodată stabil sau în siguranţă dacă noi nu ne pacificăm şi nu ne clarificăm relaţiile cu Rusia".

Charles Michel, premierul Belgiei, a spus luna trecută diplomaților UE că în timp ce Rusia este o amenințare la securitate, ”rămâne și un vecin”.

Într-o scrisoare de luna trecută către diplomații UE, ambasadorul UE la Moscova a cerut de asemenea o abordare ”pragmatică” în cazul Rusiei.

Diplomații UE din est, țările baltice și nordice au spus că sunt dezorientate de abordarea lui Macron, întrebând ce s-a schimbat în Rusia pentru ca aceasta să merite o renaștere a relațiilor. Conflictul din estul Ucrainei a omorât peste 13.000 de oameni din aprilie 2014.

Rusia și Ucraina au făcut un schimb de prizonieri în septembrie în ceea ce a fost văzut ca primul semn de îmbunătățire a relațiilor. Cu toate acestea, Putin a exclus returnarea Crimeii. NATO acuză Rusia că încearcă să destabilizeze vestul cu noi arme nucleare, retrăgându-se din INF.

Anul trecut, guvernele vestice, inclusiv Franța, au expulzat un număr fără precedent de diplomați ruși după atacul cu neurotoxină asupra unui fost spion rus în Anglia pe care liderii UE a învinovățit Moscova. Kremlinul a respins orice implicare.