Vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că există o "relație specială" între Moscova și Beijing. Joi, președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat că țara sa ajută China să implementeze un sistem de apărare de avertizare timpurie pentru localizarea eventualelor lansări de rachete balistice intercontinentale și astfel să le poată intercepta, scrie Rador, citând ABC.

Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

În prezent, un astfel de dispozitiv este deținut doar de Rusia și Statele Unite. Totuși, Peskov a refuzat să precizeze la ce date specifice se prevede ca acest sistem defensiv să intre în serviciu în China.

"Rusia ajută China să creeze un sistem de avertizare timpurie cu privire la posibile atacuri cu rachete" (SPRN, sigla în rusă), a declarat Putin, joi, la Soci, în cadrul sesiunii plenare a deja tradiționalului forum Valdai, așa-numitul Club Internațional de Discuții Politice. Potrivit afirmaţiilor sale, "este vorba despre ceva foarte serios, deoarece astfel va crește potențialul defensiv al Chinei, dotându-se cu un sistem pe care doar Statele Unite și Rusia îl au". El a mai subliniat că "vom continua să colaborăm cu partenerii noștri chinezi, nu numai în domeniul militar, ci și în cel aerospațial".

Deși este evident că decizia de a împărtăși tehnologiile SPRN (Missile Attack Alert System) cu China reprezintă un pas îndreptat în primul rând împotriva Washingtonului, președintele rus a spus că Moscova și Beijingul "nu acționează împreună împotriva nimănui, întotdeauna lucrăm pozitiv și în interes reciproc".

Rusia și China colaborează în domeniul militar de ani buni, chiar efectuând manevre comune în mod regulat, dar asistența pentru a dota marea țară vecină cu SPRN este fără precedent. Este vorba despre un dispozitiv sofisticat creat în anii '70 de Uniunea Sovietică, în mijlocul Războiului Rece, și a cărui eficiență a fost demonstrată până în prezent. Este format din suporturi, terestre, precum stații radar, și spațiale, sateliți pe orbita geostationară.

Senzorii radarelor și sateliţilor sunt proiectați să detecteze lansările de rachete, să le calculeze traiectoria și să determine locația posibilă a impactului nuclear. Toate acestea, indiferent dacă rachetele atacante poartă sau nu sarcină atomică. Există, de asemenea, circumstanța că, în urma recentelor intervenții în Tratatul privind forțele nucleare intermediare (INF), Rusia și-a actualizat sistemul de avertizare timpurie, deoarece relevanța sa în situația actuală a crescut exponențial.

Însă comunitatea de experți ruși este împărțită cu privire la faptul că Rusia ar trebui să împărtășească cu China astfel de tehnologii militare și secrete importante. Mulți cred că, în contextul actual al apropierii dintre cele două țări, o astfel de contribuție din partea Moscovei va fi pozitivă pentru echilibrul geostrategic global.

În nişte declaraţii făcute ziarului rusesc "Vzgliad", președintele Academiei de Probleme Geopolitice Konstantin Sivkov consideră că, datorită ajutorului Rusiei, "Statele Unite vor pierde oportunitatea de a lansa un atac nuclear brusc împotriva Chinei". Totuşi, Sivkov consideră, de asemenea, că Rusia nu va avea niciun beneficiu prin apărarea ţării vecine. Potrivit opiniei sale, se va întâmpla contrariul. "Acum China depinde de noi în problema apărării împotriva rachetelor și, prin urmare, este prietenoasă cu Rusia. Dar, atunci când va avea toate aceste tehnologii și va crea altele similare, nu va mai avea nevoie de ajutorul nostru", spune specialistul rus.

Putin și omologul său chinez Xi Jinping s-au întâlnit deja de vreo treizeci de ori - anul trecut și anul acesta - în vizite reciproce sau evenimente internaționale. În luna iunie, în timpul ultimei sale vizite la Moscova, Xi a spus că Putin este "cel mai bun prieten al său".

La parada militară din această săptămână din Piața Tiananmen, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la crearea Republicii Populare Chineze, a fost etalată noua rachetă balistică intercontinentală DF-41, care are o rază de acţiune cuprinsă între 12.000 și 14.000 de kilometri și al cărei unic obiectiv nu poate fi altul decât Statele Unite. Ea poate fi încărcată cu între șase și zece capete atomice manevrabile, fapt care îi îngreunează interceptarea.

În plus, în această săptămână, forțele armate chineze au prezentat racheta hipersonică DF-17 cu o manevrabilitate mare și la fel de greu de reperat.

Luna trecută, în regiunea rusă Orenburg, lângă granița cu Kazahstanul, au fost efectuate manevrele militare "Tsentr-2019", la care au participat forțele chineze. Anul trecut, armata chineză a fost, de asemenea, principalul protagonist în exercițiile "Vostok-2018" desfășurate în Siberia de Est și în Orientul îndepărtat rusesc. (Articol de Rafael M. Mañueco)