Sunday Times: Boris Johnson o va provoca pe Regina Elisabeta a II-a să-l demită / Ultima oară când un monarh britanic a dat afară un premier a fost în 1834

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 6 octombrie 2019, 13:38 Actualitate | Internaţional


Boris Johnson
Foto: Wikimedia Commons
Premierul britanic, Boris Johnson, va refuza să se conformeze cererilor de a demisiona după eventuala retragere a încrederii de către Parlament din cauza crizei Brexit, urmând să aştepte demiterea de către regina Elizabeth a II-a ori emiterea unui mandat de arestare, afirmă surse guvernamentale pentru Sunday Times, citată de Mediafax.

Oficiali guvernamentali de rang înalt de la Londra au declarat pentru publicaţia citată că Boris Johnson va refuza să demisioneze dacă Parlamentul îi va retrage încrederea pentru a evita ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit pe 31 octombrie, situaţie care va conduce la o criză constituţională fără precedent.

Boris Johnson intenţionează să rămână la Biroul din Downing Street 10 şi o va provoca pe regina Elizabeth a II-a să îl demită. "Până nu vine poliţia la Biroul din Downing Street 10 cu un mandat pentru arestarea premierului, acesta nu va pleca de acolo", a declarat un oficial de rang înalt din Guvernul de la Londra.

Ultima dată când un monarh britanic a dispus demiterea unui prim-ministru a fost în anul 1834.

Marea Britanie riscă să ajungă într-o situaţie de criză fără precedent dacă Guvernul Boris Johnson nu va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind Brexit. Premierul Boris Johnson a semnalat public că va retrage Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu ori fără un acord Brexit, dar Parlamentul a adoptat o lege prin care interzice producerea unui Brexit fără acord.

Documente prezentate unei instanţe judiciare arată că, în pofida declaraţiilor publice făcute de premierul Boris Johnson, Guvernul de la Londra intenţionează să ceară amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu se ajunge la un acord pe tema Brexit. Consilierii juridici ai Guvernului au transmis unei instanţe din Scoţia că va fi aplicată Legea Benn, care prevede amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă nu se ajunge la un acord formal privind Brexit. Conform documentelor, citate de postul Sky News şi de publicaţiile The Independent şi Scotsman.com, Guvernul Boris Johnson va solicita amânarea Brexit dacă nu se ajunge la niciun acord cu UE până pe 19 octombrie.

Conţinutul documentelor intră în contradicţie cu poziţia publică a premierului Boris Johnson, care a afirmat în mai multe rânduri că va retrage Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, cu ori fără un acord Brexit. Camera Comunelor a adoptat o lege (numită Legea Benn) prin care blochează producerea Brexitului fără acord.

Premierul Boris Johnson speră să îi convingă pe liderii Uniunii Europene să accepte noile sale propuneri privind Brexit. Boris Johnson a formulat propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene. "Compromisul propus de noi elimină aşa-numitele garanţii din fostul Acord de retragere din UE. (...) Aceste propuneri respectă decizia luată de poporul britanic în sensul ieşirii din UE, abordând pragmatic consecinţele acestei decizii asupra Irlandei de Nord şi Irlandei. Propunerile oferă menţinerea alinierii la reglementările comunitare pentru o perioadă îndelungată pe toată Insula Irlanda după încheierea perioadei de tranziţie, atât timp cât acceptă locuitorii din Irlanda de Nord. Propunerile furnizează soluţia unui Brexit concret în care politicile comerciale britanice sunt în totalitate sub controlul Marii Britanii de la început. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda va rămâne deschisă, permiţând protejarea prevederilor Acordului din Vinerea Mare", a afirmat Boris Johnson într-o scrisoare trimisă preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Uniunea Europeană a reacţionat cu reticenţă la noile propuneri formulate de Guvernul de la Londra şi a anunţat că le va analiza în profunzime.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici şi a fost respins de mai multe ori de Camera Comunelor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















31266 vizualizari

  • +45 (57 voturi)    
    Iata ca (Duminică, 6 octombrie 2019, 13:47)

    Constantin Eugen Cozma [anonim]

    exista imbecilitate nemarginita si pe alte meleaguri.
    • +24 (30 voturi)    
      .... sa recunoastem ..... (Duminică, 6 octombrie 2019, 14:02)

      cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui Constantin Eugen Cozma

      Sa recunoastem, este un sentiment reconfortant.
    • -16 (38 voturi)    
      Si da si nu (Duminică, 6 octombrie 2019, 14:06)

      cucurveauamov [utilizator] i-a raspuns lui Constantin Eugen Cozma

      Imbecilitatea nemarginita a fost la vot, cand britanicii s-au pronuntat pentru Brexit. Boris Johnson a fost ales ca premier cu un program de guvernare clar - Brexit. Tot ce face este sa il aplice, prin mijloace legale dar nu tocmai morale. In UK poporul a spus clar ce doreste si vointa sa nu e ignorata, asa cum se intampla la noi cu parlamentul de 300 sau cu modificarea constitutiei.

      UK TREBUIE sa se desparta pentru minim un an si apoi poate fi organizat un nou referendum si daca poporul va dori, vor depune cerere de aderare la UE, se stabileste un calendar de parcurs, etc.
      • +12 (16 voturi)    
        doamna cucvea (Duminică, 6 octombrie 2019, 21:20)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui cucurveauamov

        In UK poporul a spus ca vrea Brexit in proportie de 52% la 48%. Deci jumi-juma. Clar era daca era macar 60-40. Si aia 52% au votat pro-brexit inghtind pe nemestecate toate minciunile conservatorilor, gen NHS-ul care va avea nushcite miliarde un plus. Intre timp UK a dovedit clar ca nu are alternativa la UE, nu are tratat post UK semnat cu nimeni, fabricile i se muta in europa, si tot asha. Si daca refaci azi referendumul, iese macar 55% anti-brexit.
        • 0 (0 voturi)    
          Bogdanele, si daca era 50% + 1 individ (Luni, 7 octombrie 2019, 18:11)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

          se chema ca majoritatea a votat Brexit.
          Daca votam la nesfarsit pana iese cum vrem nu se mai numeste democratie.
          Ca e vorba de Brexit, de acordul de la Lisabona, de demiterea lui Basescu sau de nr de parlamentari al Romaniei nu putem vota pana iese cum vor unii sau altii!
    • +2 (4 voturi)    
      lasa ca Duba-i aproape pt el ... pardon puscaria (Duminică, 6 octombrie 2019, 18:37)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui Constantin Eugen Cozma

      ori in duba ori in Dubai .....
  • +29 (45 voturi)    
    N. Farage (Duminică, 6 octombrie 2019, 14:00)

    Ilidia [utilizator]

    Romanii spun "un prost arunca o piatra in apa si zece destepti se muncesc s-o scoata"..."Prostul" fiind N. F. si urmasul sau B. Johnson.Desi s-a dovedit ca argumentele ptr. iesirea din UE au fost niste minciuni acesti indivizi ii dau inainte cu brexitul...
    • -14 (36 voturi)    
      si ce (Duminică, 6 octombrie 2019, 14:06)

      john06 [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

      britanicii au votat si basta,chiar toti sunt prosti?n-as crede;referendumul e obligatoriu intr-o tara normala,alta decat Romanika.
      • +4 (12 voturi)    
        Nu toti (Duminică, 6 octombrie 2019, 21:22)

        bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui john06

        Doar 52%.

        Dintre care vro 708% s-au trezit din visul umed, avabd in vedere ca acu doar 45% mai sustim Brexitul.
    • +20 (30 voturi)    
      da (Duminică, 6 octombrie 2019, 14:19)

      I [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

      e incredibil cum dupa ce "au castigat", nici unul nu a vrut sa fie prim-ministru. Ei au fost doar cu bla bla-ul, i-au prostit pe englezi si i-au saracit adica au facut exact ceea ce au fost platiti sa faca. Treaba lor s-a terminat in acel moment, nu mai avea rost sa fie vreunul prim-ministru.
    • -8 (36 voturi)    
      Cum s-a dovedit? (Duminică, 6 octombrie 2019, 14:21)

      cucurveauamov [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

      Exista o decizie data de o instanta de judecata, cu titlu executoriu, care atesta ca argumentele au fost minciuni si ca rezultatul referendumului e invalidat?

      In cazul in care nu exista ci ne bazam doar pe presa, nu ti se pare normal sa anulezi orice referendum in care au fost date argumente false sau ce s-au dovedit false?

      Pana una-alta: poporul a avut de ales si a ales. Faptul ca a ales ca fiecare al zecelea brit sa isi puna funia de gat este strict problema lor. Atat NF cat si BJ nu fac decat sa puna in aplicare un plan de guvernare la care s-au angajat. Spre deosebire de frumoasa noastra blonda necombativa si neconflictuala.

      In Ro poporul a votat 300 de parlamentari si ai nostri isi fac nevoile pe decizia populara. E bine asa? UK este o democratie traditionala.
    • +10 (12 voturi)    
      De fapt prostul a fost David Cameron (Duminică, 6 octombrie 2019, 18:13)

      ctrlm [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

      care a initiat referendumul cu o intrebare ambigua; Prosti au fost si membrii parlamentului, care puteau opri tot circul in fasha
  • +28 (38 voturi)    
    Hm (Duminică, 6 octombrie 2019, 15:23)

    RaduMischie [utilizator]

    Legat de referendum si implementarea lui, parerea mea e asa:
    - britanicii au fost intrebati doar "vreti sa va scoatem mucegaiul din casa?". Iar ei au zis DA
    - nu au fost intrebati si cum sa li se scoata mucegaiul din casa
    - una din solutiile de a scoate mucegaiul din casa este sa dai foc la casa cu totul. Sau poate sa spoiesti peretii cu rahat. Sau sa dai cu o substanta care apoi miroase si face casa nelocuibila timp de 6 luni. Cred ca daca li s-ar fi pus in fata aceste solutii, odata cu intrebarea de mai sus, britanicii nu s-ar mai fi inghesuit sa scoata mucegaiul din casa.
    - cam asa si cu Brexit. A fost un referendum simplu, fara a explica ce presupune sa iesi din UE.
    - asa ca a inghiti acest referendum pe nemestecate nu e chiar asa de usor.
    In rest, BJ e un mare imbecil. Si sper ca, asa cum regina i-a dat un dar otravit cu suspendarea Parlamentului, sa-i dea si darul revocarii, ca sa nu-l mai vedem
    • -3 (13 voturi)    
      Intrebarea suna asa: (Duminică, 6 octombrie 2019, 16:56)

      cucurveauamov [utilizator] i-a raspuns lui RaduMischie

      "Should the United Kingdom remain a member of the European Union or leave the European Union?"

      Cu raspunsurile (doar unul bifabil):

      "Remain a member of the European Union"
      "Leave the European Union"

      Simple si clare. De tipul: "Doriti mentinerea ca presedinte pe Traian Basescu?" "Da/Nu". Nici acolo nu se specifica ce presupune mentinerea sa sau demiterea sa. Sau ce anume bun sau rau va face din momentul in care e repus in functie.

      Nu mai cauta scuze. Poporul britanic a votat si se presupune ca a votat in cunostinta de cauza. Referendumul este unul valid si sa se spele pe cap cu el.
      • +1 (7 voturi)    
        Ha (Luni, 7 octombrie 2019, 9:06)

        RaduMischie [utilizator] i-a raspuns lui cucurveauamov

        Ce ne mai place sa facem pe desteptii.
        Stiu cum au fost si intrebarea si raspunsurile.
        Eu ti-am dat un exemplu mai plastic, asa, tot cu o intrebare clara, si care se preta tot la 2 raspusuri simple si clare. Numai ca, desi intrebarea era clara, ea nu era si suficienta, pentru ca nu iti spunea cum scapi de mucegai si cum te va afecta asta sau, in cazul Brexitului, cum il faci efectiv si care sunt consecintele.
    • -4 (12 voturi)    
      Daca nu li s-a (Duminică, 6 octombrie 2019, 20:39)

      adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui RaduMischie

      explicat, si nu au stiut urmarile brexitului ar fi stat acasa si nu mergeau la referendum.Cei ce au mers se presupune ca au inteles consecintele.Alfel inseamna sa-i consideri pe englezi niste imbecili care merg la vot fara sa aiba jabar ce voteaza . Nu e cam mult sa-i consideri imbecili ?
      • +6 (10 voturi)    
        ... este incontestabil .... (Duminică, 6 octombrie 2019, 22:43)

        cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

        Este un fapt incontestabil ca n-au stiut ce consecinte are Brexit-ul si n-au avut habar ce voteaza. Multi n-au inteles nici macar acum dar unii tot s-au mai lamurit in anii care au trecut.
        • +3 (5 voturi)    
          si care sunt (Luni, 7 octombrie 2019, 11:07)

          freestyle [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

          consecintele? ce o sa se intample dupa Brexit? se scufunda Britania in ocean? hai, lumineaza-ne, daca sti deja.
        • +2 (4 voturi)    
          Este un fapt incontestabil (Luni, 7 octombrie 2019, 11:36)

          adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui cbogdan

          ca a fost o campanie politica intensa inainte de referendum. Atata de intensa incat s-a ajuns si la o crima , un politician a fost ucis. In acesta campanie s-au explicat toate consecintele. Ramane ipoteza ca unii politiceni au mintit. Daca este asa , care a fost consecinta pentru mincinosi ?
      • 0 (6 voturi)    
        Haide (Luni, 7 octombrie 2019, 9:07)

        RaduMischie [utilizator] i-a raspuns lui adrian88000

        Eu zic ca da, au fost imbecili. Ia sa refacem referendumul acum, sa vedem cum iese.
        • 0 (4 voturi)    
          tot la fel (Luni, 7 octombrie 2019, 10:51)

          freestyle [utilizator] i-a raspuns lui RaduMischie

          52 la 48
        • +1 (1 vot)    
          pai Boris le-a propus anticipate (Luni, 7 octombrie 2019, 18:21)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui RaduMischie

          Ceea ce era practic un vot de incredere sau neincredere in Conservatori si persoana lui.
          Au acceptat Laburistii sa nu imi aduc aminte?
          De altfel prin fortarea actiunii de demitere a lui de catre Regina exact asta vrea sa obtina. Anticipate.
    • +1 (1 vot)    
      sa intelegem conform exemplului (Luni, 7 octombrie 2019, 18:18)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui RaduMischie

      Ca e de preferat sa convietuiesti cu mucegaiul decat sa iei o masura, chiar daca poate fi disconfortabila la inceput?
      Asa a gandit si Chamberlain prin anii '30 cand mucegaiul crestea in Europa si se numea Hitler. Mai lasa-l ca putem convietui cu el. Un razboi acum ar fi prea costisitor si nu ne putem permite, etc.
  • +2 (8 voturi)    
    Mascariciul e in stare de orice (Duminică, 6 octombrie 2019, 17:26)

    KTerinca [utilizator]

    Cum e la noi cu "clovnita" blonda.
    Cred ca scapa si ei si noi de caricaturile astea, cam in acelasi timp.
  • +8 (18 voturi)    
    Nu reușesc să înțeleg (Duminică, 6 octombrie 2019, 19:08)

    rectificare [utilizator]

    cum SUA și Marea Britanie au ajuns să fie conduse de specimene precum Trump și Boris Johnson. Nu pot să înțeleg cum republicanii din SUA și conservatorii din UK acceptă asemenea idioți în fruntea lor !
    • +2 (6 voturi)    
      ooooo (Luni, 7 octombrie 2019, 11:00)

      freestyle [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

      Trump e idiot, Johnson e idiot. presupun ca Kaczyński e idiot pentru tine. cum trebuie sa arate un conducator neidiot? ca Corbyn? ca Pelosi?
      • 0 (0 voturi)    
        Cred ca "rectificare" (Luni, 7 octombrie 2019, 21:26)

        adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui freestyle

        are idealuri inalte: Obama, Hilary, etc.
    • -1 (1 vot)    
      votantii... (Luni, 7 octombrie 2019, 14:38)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

      Sunt usor de manipulat - In UK parerea mea este ca Boris Johnson este produsul unor mari afaceristi din Londra care isi doresc ca puppy -lor sa ramana intr-o zona de mare influenta.

      Partidul conservator avea si alte alternative - dar nu m-a mirat cum unii care pupa marunt portofelul unora au ajuns sa domine piata politica conservatoare in UK. Parerea mea este ca BJ este in curs de curatare si curatat va fi pentru totdeauna.

      Trump nu a avut votul popular - diferenta de scor a fost insa mica in favoarea lui Hillary...Dar electorii au ales Trump si pana la urma asta a contat. Si repulblicanii au avut persoane mai bune care au dorit sa intra in finala dar Trump cu banii sai si cu gura aia a lui spurcata i-a rapus rand pe rand. Cred ca este timpul si acolo pentru o schimbare ca multi Republicani nu il mai suporta - este un mic Fuhler cu parul rosu... Horror. Este in curs de rotisare si sper ca se termine curand.

      Acesti lideri au urcat la limita - buna credinta nu poate tine piept nesimtirii - trebuie sa ingrosi obrazul si sa spui ca unul sau altul mint de ingheata apa si sa demonstrezi - sa iti aduni presa in jurul tau si sa spui ca daca ea nu te ajuta atunci viitorul este extrem de nesigur - vezi ce se intampla cu Boris si cu Trump - noaptea mintii!

      Acum nici Macron nu este prea departe in povestea asta. O mare adunatura se inregistreaza - noroc ca unii vor fi scuturati si cred ca 2020 se va porni altfel

      Este poate doar dorinta mea...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version