Atacatorul care a ucis joi patru angajaţi ai Poliţiei din Paris „ar fi aderat la o viziune radicală a islamului” şi a fost în contact cu persoane din cadrul „mişcării islamiste salafiste”, a declarat sâmbătă procurorul Jean-Francois Ricard, de la Parchetul antiterorist francez.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primele investigaţii au relevat „aprobarea” de către acesta a „anumitor abuzuri comise în numele acestei religii”, „dorinţa lui de a nu avea anumite contacte cu femei”, „justificarea sa” pentru atacurile asupra Charlie Hebdo din 2015, „schimbarea obiceiurilor vestimentare de câteva luni”, a relatat procurorul antiterorist în cadrul unei conferinţe de presă, conform Agerpres.

Mickael Harpon, un informatician în vârstă de 45 de ani care lucra la Direcţia de Informaţii din cadrul Prefecturii de Poliţie din Paris (DRPP) din 2003, renunţase la „orice ţinută occidentală în favoarea unei ţinute tradiţionale pentru a merge la moschee”, a explicat el.

Anchetele au permis, de asemenea, să fie identificate contacte între autor şi mai multe persoane care ar putea aparţine mişcării islamiste.

Acest bărbat fără antecedente penale, dar care a făcut obiectul unei proceduri pentru violenţă conjugală în 2009, s-a convertit la islam în urmă cu aproximativ 10 ani, a precizat Ricard, care a descris în detaliu parcursul criminalului joi, evocând o scenă „de o violenţă extremă”.

Atacatorul a cumpărat în dimineaţa atacului două cuţite, un „cuţit de bucătărie metalic” de 33 de centimetri şi un „cuţit pentru scoici”, pe care le-a ascuns asupra sa.

Cu ajutorul acestor cuţite, el a atacat mai mulţi colegi între orele 10:53 GMT şi 11:00 GMT, înainte de a fi împuşcat de un poliţist stagiar în curtea sediului.

Studierea telefonului soţiei sale, al cărei arest, început joi, a fost prelungit din nou sâmbătă pentru 48 de ore, a relevat că cuplul a „schimbat 33 de SMS-uri în dimineaţa faptelor” între 09:21 GMT şi 09:50 GMT.

„Pe parcursul acestei conversaţii, autorul atacului a făcut afirmaţii cu conotaţii exclusiv religioase care s-au încheiat cu expresiile: "Allah akbar", apoi "sunt iubitul nostru profet, Muhammad, şi meditez la Coran"”, a povestit procurorul.