Sute de protestatari, inclusiv membri ai mişcării ecologiste Extinction Rebellion (XR), au ocupat sâmbătă un centru comercial din sud-estul Parisului, împiedicând intrarea clienţilor, pentru a atrage atenţia asupra inacţiunii guvernului în privinţa schimbărilor climatice, informează agențiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.

Activisti Extinction RebellionFoto: Captura YouTube

Cu această operaţiune, supranumită "Ultima ocupaţie înainte de sfârşitul lumii", ei au explicat că vor să ocupe un "simbol al capitalismului", ca preludiu al unei săptămâni de acţiuni la nivel internaţional pentru a solicita guvernelor să acţioneze pentru combaterea schimbărilor climatice.

Rebellion Extinction organizează începând de luni acţiuni în 60 de oraşe din întreaga lume care ar trebui să adune mii de oameni. Ei planifică în special acţiuni de blocare în Londra, prevăzute să dureze mai mult de două săptămâni.

La Paris, protestatarii au ajuns în grupuri mici dimineaţa devreme, la scurt timp după deschiderea acestui centru ce găzduieşte 130 de magazine şi restaurante, situat în Place d'Italie, în al 13-lea arondisment al capitalei franceze, debordând gărzile de pază care i-au lăsat să intre fără să se opună, după cum a constatat un jurnalist AFP.

Apoi au blocat accesul şi desfăşurat pe peretele de sticlă de la intrarea în centru un banner pe care scria "Distrugeţi palatele puterii. Să construim casele oamenilor''. Alte intrări în clădire au permis clienţilor să intre în zona neocupată a centrului.

Filiala franceză a Extinction Rebellion a spus pe Twitter că obiectivul este de a ocupa mall-ul cât mai mult timp pentru a pune presiune asupra guvernului să ia măsuri mai puternice pentru atenuarea încălzirii globale.

Extinction Rebellion este o organizaţie britanică care este activă şi în alte ţări europene din noiembrie 2018.