Într-un oraș din Nigeria a murit o țestoasă despre care presa de acolo scrie că ar fi apărut pe lume în 1675. A trăit în palatul unui conducător local, a avut doi ”servitori” și a suferit scurt timp de boală, înainte de moarte, scrie publicația Pulse Nigeria. Vârsta trebuie pusă însă la îndoială, fiindcă în toate topurile mondiale cel mai bătrân animal terestru încă în viață este țestoasa Jonathan din Seychelles (născută în 1832), iar țestoasa din Nigeria nu este menționată. Putem presuspune că este bătrână, dar nu de 344 de ani.

Cea mai batrana testoasa din Africa a muritFoto: pulse.ng

Țestoasa pe nume Alagba a murit într-un oraș de 350.000 de locuitori din sud-vestul Nigeriei (Ogbomoso) și a trăit în toate aceste secole la palatul unui conducător local.

Știrea a fost relatată de agenția de presă News Agency of Nigeria (NAN) care susține că Alagba este cea mai bătrână țestoasă din Africa.

Țestoasa era îngrijită de doi oameni care se ocupau exclusiv de ea, iar de-a lungul anilor au venit să o vadă oameni din toate colțurile lumii.

Țestoasa matusalemică nu va fi îngropată, ci corpul îi va fi conservat pentru știință și istorie.