Candidata franceză Sylvie Goulard (grupul Renew) la Comisia Europeană, care vizează portofoliul "Piața internă", a cerut miercuri ”respectarea prezumției de nevinovăție” de către eurodeputații care au audiat-o la Bruxelles pentru a valida sau nu numirea sa, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Sunt cinstită”, a spus în engleză Goulard, interogată fiind în Parlamentul European.

”Nu sunt pusă sub acuzare”, dar ”voi respecta, dacă se întâmplă, decizia justiției”, a spus candidata care este în centrul a două anchete - una demarată de către justiția franceză, iar cealaltă de către Oficiul European Antifraudă - în dosarul angajărilor fictive ale eurodeputaților Modem.

Acest dosar a făcut ca Goulard să își dea demisia din postul de ministru al Armatei în iunie 2017, la doar o lună după numirea sa.

Aceasta a explicat că din anii 1990 există o practică în Franța prin care orice ministru, din momentul în care este anchetat, trebuie să își dea demisia, dar, a explicat ea, ”în instituțiile europene, astfel de practici nu există”.

Deși investigațiile sunt încă deschise, franțuzoaica a rambursat deja 45.000 de euro Parlamentului European, suma care corespunde salariului pe opt luni a unuia dintre asistenții săi, pentru care nu a putut aduce dovezi.

”Nu am recunoscut nimic” cu această returnare, a asigurat ea, explicând că ”au fost probleme la momentul demisiei acestui” colaborator.

Goulard a fost interogată și cu privire la munca sa de ”consultant”, unde primește peste 10.000 de euro pe lună, pentru un think tank american, Berggruen Institute, din octombrie 2013 până în ianuarie 2016, deși era eurodeputată.

”Am spus totul, totul a fost legal”, a spus ea.

”Parlamentul permite să ai activitate profesională. Putem considera că este oportun sau nu”, a spus ea.

Obiectivul său, a explicat ea, a fost de a ”avea acces la un anumit număr de persoane influente” pentru a putea ”avansa niște idei”.

”Înțeleg că sumele sunt mari”, dar ”corespund condițiilor care se practică”, a afirmat franțuzoaica.