Trump a provocat o serie de controverse luna trecută, când a atacat evreii care susțin democrații: "Cred că evreii care votează pentru democrați, cred că arată ori o totală lipsă de cunoaștere ori o lipsă de loialitate", a spus Trump, în fața Casei Albe, în august, scrie Business Insider.

HotNews.roFoto: Hotnews

Comunitățile evreiești au răspuns imediat la atacul președintelui, criticând utilizarea noțiunii de lipsă de loialitate, considerând-o lipsită de respect și un ecou al clișeelor antisemite legate de loilitatea evreiască.

Un sondaj realizat de Pew Research Center în 2013 a dezvăluit că în jur de 76% dintre evreii care se identificau cu religia lor erau cel puțin ușor atașați emoțional de Israel. Însă majoritatea evreilor americani reprezintă un grup solid de votanți pentru democrați, iar mulți dintre ei împărtășesc opinii liberale în chestiuni precum drepturile LGBT. Același sondaj Pew a arătat că evreii americani susțin guvernele mai mari care oferă o paletă mai amplă de servicii pentru cetățeni.

Evreii americani cred că Israelul este utilizat ca armă politică și sunt critici la adresa lui Trump.

Insider a întrebat 3.339 de oameni, timp de o lună, despre opiniile lor legate de Israel și cum a fost folosit statul israelian de către politicienii americani. Dintre cei chestionați, 1.557 s-au descris ca fiind creștini, 1.137 au spus că sunt atei, agnostici sau nelegați de o religie particulară, 127 au spus că sunt budiști sau hindu, 102 au declarat că sunt evrei, 42 musulmani și 155 au spus că fac parte din alte categorii (219 de persoane au refuzat să declare credința religioasă).

Întrebarea la care au răspuns a fost: "Ce părere ai despre invocarea Israelului de către oamenii politici, în contextul politic actual?"

În jur de 28% cred că "figurile politice invocă de multe ori Israelul ca unealtă politică, mai mult decât din grija sinceră față de stat". Această afirmație a fost mai ales aleasă în categoria cetățenilor care au spus că sunt democrați. 31% dintre cei care au declarat că fac parte din comunitatea evreiască au susținut același lucru.

27% dintre cei chestionați au răspuns cu "Nu știu". În jur de 22% dintre democrați și 20% dintre republicani au fost nesiguri, iar 18% dintre evrei au exprimat aceeași incertitudine.

18% sunt de acord cu faptul că "politicienilor americani nu le pasă de fapt de Israel deloc și îl folosesc numai ca unealtă politică". Printre democrați, această opinie a fost de 20%, în comparație cu 13% printre republicani. Iar 16% dintre evrei au fost de acord cu această afirmație.

Doar în jur de 10% dintre cei chestionați cred că "Israelul este menționat aproape în totalitate cu cele mai bune intenții, când se discută despre chestiunile interne americane". 20% dintre votanții republicani au fost de acord cu afirmația și 5% dintre votanții democrați.

Doar 23% dintre votanții evrei au declarat că îl susțin pe Trump, în comparație cu 71% dintre aceștia, care au votat pentru Clinton la alegeri.

În contrast, majoritatea votanților neafiliați religios cred că "Israelul este folosit ca unealtă politică". În jur de 66% dintre aceștia sunt de părere că politicienii folosesc Israelul ca armă politică, în timp ce 13% consideră să este invocată ca armă politică rareori sau deloc.