VIDEO Statul american Montana, lovit de o furtună de zăpadă. Guvernatorul a decretat stare de urgenţă

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 30 septembrie 2019, 9:33 Actualitate | Internaţional


Montana zapada
Foto: Twitter
Statul american Montana a fost lovit duminică de o furtună de zăpadă, un fenomen meteorologic neobişnuit pentru această perioadă a anului, determinându-l pe guvernatorul Steve Bullock să declare stare de urgenţă, scrie Agerpres, citând dpa.



"După ce o furtună de zăpadă a lovit statul nostru în mod surprinzător în luna septembrie, autorităţile centrale şi locale lucrează strâns pentru a proteja sănătatea şi siguranţa locuitorilor din Montana", a declarat guvernatorul Steve Bullock într-un comunicat în care anunţă deblocarea resurselor de urgenţă.

Anumite zone au fost acoperite cu aproape un metru de zăpadă, în timp ce vânturile puternice au doborât copaci şi linii de electricitate, se arată în comunicat. Drumurile au fost închise în unele zone.

Furtuna ar putea provoca şi inundaţii în statul Montana, potrivit autorităţilor.

Un avertisment de furtună de zăpadă emis de Serviciul Naţional de Meteorologie din SUA era valabil până luni dimineaţa la ora 06:00 (12:00 GMT) pentru comitatele Hill, Fergus, Blaine şi Chouteau, în apropiere de graniţa cu Canada.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1394 vizualizari

  • -3 (21 voturi)    
    Copilaria furata a Gretei e de vina. (Luni, 30 septembrie 2019, 9:40)

    Lok [utilizator]

    Adica e tot mai evident pe zi ce trece.
  • -5 (15 voturi)    
    Dovadă clară (Luni, 30 septembrie 2019, 9:46)

    Tescovin [utilizator]

    Ce dovadă mai clară vreți că clima globului se încălzește de la o zi la alta ?
    • +7 (19 voturi)    
      Jet stream (Luni, 30 septembrie 2019, 10:38)

      CatalinFrancu [utilizator] i-a raspuns lui Tescovin

      „[...] the jet stream will gradually weaken as a result of global warming. [...] As a consequence, extreme winter weather is expected to become more frequent.”

      https://en.wikipedia.org/wiki/Jet_stream#Longer-term_climatic_changes

      Teoria încălzirii globale antropogenice a depășit de mult stadiul de ipoteză neverificată. Este la fel de confirmată din punct de vedere științific ca teoria relativității sau ca teoria evoluției. De aceea, oricine crede că o poate demonta printr-o glumă răsuflată se acoperă de ridicol.
      • -5 (13 voturi)    
        „Settled science” (Luni, 30 septembrie 2019, 11:12)

        Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui CatalinFrancu

        Acum ceva vreme ni se spunea că, din cauza ÎG, iernile cu zăpadă vor dispărea treptat, ajungând amintiri de povestit nepoților în serile de Crăciun, la gura aerului condiționat. Acum ni se spune că vor deveni mai aprige. Cam mare marja de eroare pentru „settled science”, nu credeți ?
        • +4 (6 voturi)    
          MAGA and science (Luni, 30 septembrie 2019, 12:27)

          marius67 [utilizator] i-a raspuns lui Tescovin

          https://i.imgur.com/idmO3QD.png
          • 0 (4 voturi)    
            Re-up. (Luni, 30 septembrie 2019, 14:53)

            Lok [utilizator] i-a raspuns lui marius67

            E cenzurat in Ro?
      • -2 (10 voturi)    
        teoria aia e mai mult o religie (Luni, 30 septembrie 2019, 11:47)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui CatalinFrancu

        Adica:
        Crede si nu cerceta!
        Vine sfarsitul lumii!
        Convertiti-i pe necredinciosi(sau ardeti-i)
        PS poate il anunti si pe Al Gore si alti guru de poanta cu jet-stream-ul ca acum vreo cativa ani o dadeau inainte cu "Zapada e o chestie a trecutului" "copii nostri nu vor sti cum arata zapada" etc.
        Sau acum cativa ani teoria/religia voastra inca nu era asa de tare?
        PS -2 singurul lucru pe care il are ideologia/religia incalzirismului cu teoriile enuntate e faptul
        a) este relativa si b) evolueaza non-stop
        Daca in 5 ani nu se va numi Racirea globala sa imi zici mie Cutu.
      • -1 (7 voturi)    
        De fapt predictiile teoriei nu sunt cele din presa (Luni, 30 septembrie 2019, 13:02)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui CatalinFrancu

        In realitate modelele matematice dau predictii total eronate fate de realitatea observata. Cu cateva grade in plus. Si chiar acuma asa numitul "settled science" inca incearca sa gaseasca de ce nu merg modelele, stiu asta de la oameni implicati in cercetarea schimbarilor climatice.
    • +2 (6 voturi)    
      Dovada clara (Luni, 30 septembrie 2019, 12:20)

      marius67 [utilizator] i-a raspuns lui Tescovin

      https://i.imgur.com/aqOxxSF.png
      • +1 (1 vot)    
        Nu merge linku. (Luni, 30 septembrie 2019, 14:36)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui marius67

        Poti pune pe 4chan?
  • -3 (15 voturi)    
    eu m-am speriat cand am citit titlul (Luni, 30 septembrie 2019, 10:10)

    Je__ [utilizator]

    am crezut ca i-a lovit un val de canicula

    acu vad ca a nins....ce mai...nu mai am incredere nici in prognozele meteo


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version